BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Chioarului

GALERIE FOTO: Camion cu balast răsturnat între Șomcuta și Tulghieș. Șoferul băut, soția și băieţelul lor de doi ani erau în cabină (ACTUALIZARE)

Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe drumul județean 182 B Șomcuta Mare – Tulghieș.

Din primele informații se pare că un camion s-a răsturnat iar o persoană a fost rănită. Intervin pompierii șomcuteni.

Traficul rutier este blocat.

ACTUALIZARE

Conform informațiilor primite până în acest moment forțele de intervenție au găsit la locul accidentului doar șoferul, în vârstă de 33 de ani, din Mireşu Mare. Acesta nu a suferit leziuni corporale. Bărbatul a spus că soția și băieţelul lui în vârstă de 2 ani au plecat spre spital cu mijloace auto proprii.

Polițiștii au deschis o anchetă. Șoferul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Asta după ce etilotestul a indicat 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Actualizare – IPJ Maramureş

Ieri, la ora 18.40, poliţiştii din Şomcuta Mare au fost solicitaţi să intervină pe D.J.182B, între Şomcuta Mare şi Tulgheş, unde s-a produs un accident de circulaţie. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 37 de ani, domiciliat în comuna Mireşu Mare, care a condus o autoutilitară încărcată cu balastru, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei de mers.

Un băieţel de 2 ani, care se afla în autoutilitară, a fost rănit în urma impactului şi transportat la spital, unde a rămas internat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că şoferul consumase alcool, concentraţia indicată fiind de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge, conform procedurilor legale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: Mai multe victime în urma unui grav accident rutier produs la Sighetu Marmaţiei. Poziţia IPJ Maramureş

Vasile Dale

ACCIDENT RUTIER: UN MARAMURESEAN A LOVIT DIN SPATE UN BMW LANGA CLUJ NAPOCA (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Un biciclist beat criță din Șomcuta Mare a ieșit de pe șosea și a căzut pe caldarâm. A fost preluat de echipajele medicale

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.