Tara Lapusului

SUCIU DE SUS: Acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Marţi, 29 octombrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au oprit pentru verificări două vehicule care transportau material lemnos pe raza localităţii Coroieni.

Astfel, a fost depistat un bărbat de 60 de ani care transporta 2 mc de lemn de esenţă fag şi un bărbat de 59 de ani care transporta 1.5 mc lemn de esenţă fag. Întrucât niciunul dintre aceştia nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă, fiecare a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5 000 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010, iar lemnul a fost ridicat şi predat în custodie Ocolului Silvic Târgu Lăpuş.

De asemenea, tot în cadrul activităţilor de ieri poliţiştii au ridicat şi predat în custodie Ocolului Silvic Târgu Lăpuş peste 5 mc material lemnos găsit abandonat pe marginea drumului public ce face legătura între localitatea Drăghia şi locul numit Râpa Panti. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii provenienţei lemnului, urmând ca în funcţie de cele constatate să dispună măsuri legale.

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, atât pe drumurile publice, pentru prevenirea şi combaterea transportului ilegal de material lemnos, cât şi în zonele forestiere, pentru combaterea tăierilor ilegale de material lemnos. (foto arhivă)

Te-ar putea interesa si

Un bistrițean a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere

Vasile Dale

VIDEO: Un tânăr susține că a fost bătut într-o discotecă din Târgu Lăpuș iar mașina i-a fost distrusă. Au intervenit mascații (actualizare)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO – Află cine este șoferul BMW-ului care a ucis un bărbat la Târgu Lăpuș. A fost arestat preventiv

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.