Dacă sunteţi şoferi, conduceţi cu viteză adaptată şi amintiţi-vă că respectarea regulilor de circulaţie vă poate feri de neplăceri! Dacă nu aţi obţinut încă permisul de conducere, nu urcaţi la volanul autoturismelor! Nu puneţi nici viaţa dumneavoastră nici pe a altor participanţi la trafic în pericol!
Ieri, la ora 10.10, poliţiştii din Borşa, aflaţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Libertăţii din oraş. La volan a fost identificat un bărbat din oraş, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.
Tot ieri, la ora 14:00, poliţiştii Secției 4 Poliţie Rurală Leordina au fost sesizaţi prin SNUAU112 că a avut loc un accident de circulaţie cu pagube materiale în Poienile de sub Munte, iar persoana care conducea autoturismul implicat în accident a plecat de la locul faptei.
La scurt timp, verificările poliţiştilor au dus la identificarea unui tânăr de 17 ani, din Poienile de sub Munte, care a recunoscut că în timp ce conducea autoturismul a pierdut controlul volanului şi s-a oprit în peretele unui magazin. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
Aseară, la ora 23.20, poliţiştii din Vișeu de Sus, care desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe raza localităţii Poienile de Sub Munte împreună cu poliţiştii din localitate, au efectuat semnalele regulamentare de oprire, a unui autoturism. Persoana de la volan și-a continuat deplasarea, cu viteză mărită, a oprit apoi pe partea carosabilă, iar trei persoane au abandonat autoturismul și au fugit în diferite direcții.
La scurt timp poliţiştii au identificat o pasageră de 14 ani, un pasager de 15 ani, şi au stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr de 16 ani, din Poienile de sub Munte, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.