Eveniment

SITUAŢIE REVOLTĂTOARE ÎN BAIA MARE: Se fură cărucioarele copiilor. Totuși, borsetele și alimentele sunt în top, în ultimele zile

Unii băimăreni reclamă, pe rețelele de socializare, că hoții au trecut la un nou nivel. Au ajuns să fure inclusiv cărucioarele celor mici.

“Baia Mare, orașul tuturor posibilităților. Mi-a fost furat căruciorul fetiței !! Dacă tot ai luat căruciorul , hai să-ți dau și scoica să ai setul complet! Oameni care nu merită nimic în viața asta , oameni incapabili !! Dacă vedeți pe cineva cu un cărucior ca și în poză vă rog să ma anunțați !! Nu a costat o avere, dar este al fetiței mele, și nimeni nu are dreptul să-l fure !!”, a scris B. pe o rețea de socializare, adăugând că furtul a avut loc în zona străzii Coșbuc.

Alți internauți au reclamat că astfel de furturi se produc frecvent în cartierul Vasile Alecsandri (Hatvan) și că, cel mai probabil, autorii vor merge în târg să îl vândă, la sfârșit de săptămână.

“Nouă ne-a spart uscatoria și au furat doar hainele fetiței mele . Câte lucruri erau acolo , au luat doar doi saci cu haine… Am rămas și eu uimită. Totusi sper sa il găsesti sâmbătă în târg”, a comentat la postare și A.

Au fost și băimăreni/băimărence care au reclamat că ar fi fost util sistemul de supraveghere video mult promis în municipiu, pentru identifica autorul sau autorii furtului.

Până marți, la amiază, nu a fost depusă nicio plângere la poliție cu privire la furtul căruciorului și nici alte cazuri.

Cu toate acestea, în ultimele zile, paradoxal, numărul furturilor a fost relativ scăzut în Baia Mare și în Maramureș. Ce s-a furat în ultimele zile? Borsete uitate nesupravegheate și alimente din spațiile comerciale. Cam asta indică faptul că autorii nu au căutat ținte complexe, ci mai degrabă au săvârșit găinării.

Crin CĂLĂUZ

Te-ar putea interesa si

AU FUGIT DIN CALEA RĂZBOIULUI: Peste 50 de suflete au găsit linişte şi speranţă la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Petrova

Redactie

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Dosar penal pe numele unui bărbat din Suciu de Sus care şi-a bătut soţia

Redactie

EXCLUSIV FOTO: Bărbat din Repedea bătut măr de doi localnici care ar fi simpatizanți USR

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.