Important

DOSARE PENALE PENTRU INFRACŢIUNI RUTIERE: Fără păermis de conducere şi beţi la volan în Baia Mare şi Bogdan Vodă

Ieri, 24 noiembrie, poliţiştii maramureşeni au întocmit mai multe dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

La ora 14.50, pe strada Gheorghe Şincai din municipiul Baia Mare, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care era condus de către un bărbat de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că permisul conducătorului auto era anulat din luna martie 2019.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România

Tot în municipiul Baia Mare, pe strada Victoriei, poliţiştii au depistat un bărbat de 52 de ani care conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Azi noapte la ora 00.30, pe strada 22 decembrie din Baia Mare, poliţişti au observat un autoturism care circula haotic şi fără luminile de întâlnire şi l-au oprit pentru control. Au constatat că că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi nici nu a posedat vreodată. De asemenea bărbatul a fost testat şi alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Constantin Opriş Baia Mare pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şi poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce au depistat la volanul unui autoturism care circula pe D.J. 186, în localitatea Bogdan Vodă, un bărbat de 37 de ani având o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acţiuni pentru siguranţa circulaţiei la Seini şi Sarasău

Ieri, 24 noiembrie, poliţiştii Secţia 6 Poliţie Rurală Sarasău şi cei de la Poliţia oraşului Seini au fost prezenţi pe drumurile publice din raza de competenţă pentru a combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acţiunilor derulate, poliţiştii au oprit pentru control 82 de autovehicule şi au legitimat 91 de persoane, în 33 de cazuri fiind constatate diverse abateri de la normele rutiere. Pentru sancţionarea acestora poliţiştii au plicat amenzi în valoare totală de aproape 8.000 de lei.

La Sarasău principalele nereguli constatate au fost neutilizarea centurii de siguranţă de către şase conducători auto. Într-un caz poliţiştii au fost nevoiţi să dispună şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, unui conducător auto care a încălcat regulile privind depăşirea. De asemenea, trei pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară.

La Seini poliţiştii au reţinut două permise de conducere, unul pentru conducere sub influenţa alcoolului şi unul pentru neacordare de prioritate pietonilor și au ridicat un set de plăcuțe de numere de înmatriculare întrucât Inspecţia Tehnică Periodică era expirată.

Te-ar putea interesa si

CAMPANIE: Poliţiştii au răspuns elevilor Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare la întrebările legate de consumul de droguri

Vasile Dale

EVENIMENT: Şcoala Gimnazială Copalnic-Mănăştur a devenit Şcoala Gimnazială „Augustin Buzura”

Vasile Dale

Colindători la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.