Important

PREVENIRE: Peste 100 de băimăreni şi-au însuşit sfaturile campaniei Hoţii îţi invadează intimitatea

Ieri, 12 decembrie, la Centrul de Asistenţă Socială pentru Persoanele Vârstnice Baia Mare şi la Centrul comercial Vivo Mall Baia Mare au avut loc primele două activităţi în cadrul campaniei Hoţii îţi invadează intimitatea.

Poliţiştii de prevenire s-au întâlnit cu peste 100 de băimăreni, pe care i-au informat cu privire la modul de operare al hoţilor din locuinţe, şi le-au reamintit măsurile preventive pe care le pot lua pentru a ţine hoţii la distanţă de locuinţele lor.
Prin realitatea virtuală, folosind tehnologia de ultimă generaţie, ochelarii VR, beneficiarii au avut ocazia să fie martori la un furt dintr-o locuinţă. Vizionarea filmului, în realitatea virtuală, a avut impactul emoţional scontat.


Furturile din locuinţe în general au un impact emoţional ridicat asupra victimelor, prin faptul că, pe lângă bunurile pierdute, acestea îşi simt violată intimitatea şi nu se mai simt în siguranţă în propriile locuinţe.
De aceea vă reamintim câteva măsuri preventive ce stau la îndemâna oricui:

  • încuiaţi uşa locuinţei chiar şi atunci când sunteţi acasă;
  • încuiaţi ferestrele şi uşa când plecaţi de acasă chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp;
  • dacă plecaţi pentru mai multe zile de acasă, rugaţi un vecin de încredere să vă ridice corespondenţa, inclusiv revistele cu reclame;
  • nu lăsaţi cheia de la intrare la îndemâna hoţilor (sub preşul de la uşă, sub un ghiveci, în cutia poştală, etc.);
  • montaţi la intrarea în bloc un interfon şi folosiţi-l în mod corespunzător, nu lăsaţi persoane necunoscute să intre în scara blocului;
  • protejaţi ferestrele de la subsol şi cele de la parter cu grilaje metalice;
  • o uşă solidă cu un sistem de închidere securizat, duce la descurajarea infractorilor;
  • un sistem de supraveghere video de asemenea descurajează infractorii;
  • evitaţi să postaţi pe reţelele de socializare faptul că sunteţi plecaţi de acasă, nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse pentru infractori;
  • atenţie cui deschideţi uşa! Acordaţi atenţie persoanelor necunoscute care declară că fac parte din diferite instituţii sau societăţi, solicitaţi legitimaţia de serviciu şi buletinul;
  • învăţaţi copiii să nu dea relaţii nimănui despre locuinţa sau bunurile din aceasta şi să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dvs;
  • învăţaţi copiii să nu se trădeze atunci când sună cineva la uşă că sunt singuri acasă.

Te-ar putea interesa si

NU E PĂCĂLEALĂ! Angajații de la Poșta Română vor protesta pe 1 aprilie. Vor salarii mai mari

Vasile Dale

FOTO: Meşterul popular Tobyas Tekar, din Strâmbu Băiuț, la Târgul Internaţional din Polonia

Redactie

O nouă sesiune de recrutare pentru tinerii care doresc să devină ofițeri ai Jandarmeriei Române

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.