EvenimentNational

GARA SATU MARE: Tren oprit de navetişti protestatari. Motivul: anularea trenului Regio Satu Mare – Baia Mare (FOTO, VIDEO)

Protest cu călători așezați pe șine. Navetiștii critică decizia CFR de a anula trenul personal care făcea legătura dintre Satu Mare și Baia Mare. Călătorii spun că ultima cursă la care pot să recurgă este cea de la ora 16.00, iar cei mai mulți nici nu au cum să ajungă la tren pentru că încă sunt la serviciu.

Poliția a intervenit

Doi polițiști din cadrul Poliției Transporturi Feroviare au intervenit pentru a îndepărta protestatarii de pe calea ferată. Polițiștii au dat dovadă de mult tact și empatie, aducându-le la cunoștința nemulțumiților că riscă să le fie imputate de către CFR anumite ”pierderi”, cauzate de întârzierea trenului, potrivit PresaSM.



”Vă rugăm foarte frumos, haideți să mergem pe peron. Așa nu rezolvați nimic. Noi vă înțelegem, dar trebuie să realizați că riscați să plătiți anumite penalități, dacă cei de la CFR se vor îndrepta împotriva dumneavoastră”, a declarat unul dintre polițiști.

În final, oamenii au eliberat calea ferată. Nu au fost amendați, doar li s-au luat datele de identificare. La fața locului a ajuns și un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi, dar nu a fost cazul să intervină, oamenii fiind foarte pașnici.

Cu toate că nemulțumiții au cerut să discute cu reprezentanții CFR Călători, aceștia nu s-au prezentat.

Ce vor navetiștii

Protest al navetiștilor în gara din Satu Mare după intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor. CFR a decis anularea trenului personal (regio) de la ora 20, care făcea legătura dintre Satu Mare și Baia Mare, oprind în stațiile din Botiz, Odoreu, Medieșu Aurit, Apa, Seini, Săbișa, Ilba, Cicârlău și Bușag.

Acum, spun călătorii, ultima cursă pornește la ora 16:10, iar cei mai mulți nu au cum să ajungă la tren pentru că încă sunt la serviciu.

Protestatarii ridică semne de întrebare cu privire la modul în care CFR își planifică cursele interne, spunând că îi aruncă pe pasageri în brațele transportatorilor de pe șosele, asta în timp ce, la nivel central, autoritățile spun că își doresc promovarea transportului pe calea ferată.

Și mai este o problemă, cea legată de prețuri. Abonamentul cu CFR, de exemplu, până în localitatea Apa costă 95 de lei. Asta în timp ce transportul cu microbuzul le-ar scoate din buzunare aproximativ 230 de lei.

Oamenii încearcă acum să obțină sprijin și din partea ministrului Transporturilor, Lucian Bode. În plus, au discutat și au reușit chiar să vină și cu soluții pentru cei de la CFR.

Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare pe data de 15 decembrie și va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020.

“Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, a anunțat CFR într-un comunicat de presă.

Noul Mers al Trenurilor 2019-2020 va fi asigurat de un număr mediu de 1230 de trenuri, a mai precizat compania într-un comunicat de presă.

Sursa PresaSM

Te-ar putea interesa si

DIN CAUZA NEATENŢIEI: Accident rutier soldat cu un rănit, în Baia Sprie

Vasile Dale

INCREDIBIL: 18 MARAMURESENI AU FOST PRINSI BETI LA VOLAN DE POLITISTI. DOI AU AJUNS CU MASINILE-N STALPI

Vasile Dale

BAIA MARE: Un tânăr de 18 ani a fost tâlhărit în parc. Persoana bănuită a fost reținută de polițiști, prejudiciul a fost recuperat (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult