Eveniment

INFRACŢIUNI RUTIERE: Dosare penale pentru trei maramureşeni certaţi cu Codul rutier

Poliţiştii cercetează un tânăr de 26 de ani, din Borşa, sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost oprit pentru verificări ieri, 17 decembrie. Întrucât tânărul de la volan şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au pornit în urmărirea sa. După aproximativ 3 km, acesta a oprit autoturismul iar patru persoane au ieşit din maşină şi au început să alerge în direcţii diferite. Toţi au fost prinşi de poliţişti şi identificaţi.

Verificările efectuate au relevat că tânărul care a condus autoturismul are permisul de conducere suspendat, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate erau false.

Un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mireşu Mare, este cercetat de poliţişti după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot ieri, poliţiştii din Vişeu de Sus, au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Moisei. Acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Explozie la un bloc de locuințe din orașul Livada. Mai multe persoane intoxicate cu fum

Redactie

VIDEO: Sătenii dintr-o comună s-au revoltat împotriva rromilor. Violențe, spargeri, amenințări – localnicii s-au săturat

Vasile Dale

GALERIE FOTO/VIDEO EXCLUSIV – Un șofer ce conducea o mașină cu volan pe dreapta a plonjat în râul Lăpuș, în Târgu Lăpuș (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.