Important

CU OCHII PE POMII DE CRĂCIUN: 15 controale efectuate de poliţişti la firme care comercializează brazi

În perioada 17-19 decembrie a.c. poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au desfăşurat mai multe activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

Acţiunea poliţiştilor a vizat verificarea modului în care operatorii economici respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea pomilor de Crăciun.

Astfel, în perioada menţionată au fost efectuate 15 controale la societăţi economice care comercializează pomi de Crăciun, şi pentru neregulile constatate au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.500 de lei.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării faptice şi valorice a 79 de pomi de Crăciun.
Astfel de activităţi vor continua şi în zilele următoare.

Te-ar putea interesa si

VERIFICĂRI: Polițiștii din cadrul Biroului Control Comercial-Direcția Poliția Locală au controlat pieţele și cele două CENTER-uri din Baia Mare

Redactie

IPJ MARAMUREŞ: Întâlnire de lucru pe tema violenței școlare, fenomen din ce în ce mai prezent în unitățile de învățământ

Redactie

LA DATORIE: Pompierii maramureşeni la datorie în noaptea dintre ani

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.