BREAKING NEWSEveniment

ACTUALIZARE: Serviciul regim permise și înmatriculări Baia Mare, închis din cauza unei defecţiuni

Toate serviciile aparţinătoare Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor anunţă întreruperea activităţii marţi, 7 ianuarie, din cauza unui server picat.
Se pare că activitatea va fi recuperată în cursul zilei de sâmbătă.

Sistemul informatic al Direcţiei Regim Permise s-a blocat, marţi dimineaţa, examinarea şi eliberarea carnetelor de conducere fiind blocată la ora transmiterii acestei ştiri, a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful instituţiei, Florin Cătană.

„A fost o mică problemă la sistemul de climatizare pentru zona de server, o problemă tehnică. Există nişte proceduri ce trebuie respectate şi durează. Încercam ca până la 10.30 să remediem situaţia. Dacă nu se întâmplă acest lucru, vom încerca să îi reprogramăm pentru sâmbătă”, a explicat Florin Cătană.

Conform sursei citate, cei care nu vor putea susţine probele de examinare marţi ar putea fi reprogramaţi în cursul zilei de sâmbătă.

În Baia Mare, se lucrează la ghișee, proba practica se desfășoară, conform programărilor, cu o decalare de aproximativ doua ore, datorită disfunctionalităților la nivel național.

ACTUALIZARE: Defecțiunea a fost remediată iar activitatea a revenit la normal.

Te-ar putea interesa si

DESCOPERIRE ÎNFIORĂTOARE ÎN SIGHET: Bărbat găsit decedat la volanul unui autoturism în zona Big (exclusiv)

Vasile Dale

FOTO: Cu permisul de doar câteva luni, un șofer de 18 ani a fost prins drogat la volan. În mașină s-a găsit metamfetamină

Vasile Dale

IN MARAMURES NE ASCUNDEM DUPA DEGET: Fenomenul „Zombie” în România: Ce au consumat de fapt tinerii filmaţi în agonie pe străzi, în mai multe orașe din ţară (Video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.