BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

GRAV ACCIDENT ÎN ZONA AUTOGĂRII: Bărbat sprayat și luat pe capotă de un BMW sub ochii soției și copilului. Șoferul fugar nu a fost prins (GALERIE FOTO – ACTUALIZARE)

Incident regretabil pe strada Gării din Baia Mare în seara zilei de vineri, 17 ianuarie.

Un bărbat a fost acroșat de un autoturism pe trecerea de pietoni din fața autogării și apoi târât pe capota mașinii până în sensul giratoriu.

Conform martorilor, vinovat ar fi șoferul unui autoturism BMW înmatriculat în Maramureș sau Cluj (aici opiniile diferă). După incident, individul a fugit de la fața locului.

A intervenit de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Maramureș, care a preluat imediat victima și a transportat-o la UPU a Spitalului Județean Baia Mare.

La fața locului, a sosit un echipaj de criminalistică, ce are în vedere cazul. Asta, mai ales că una dintre ipoteze este că pietonul a fost lovit… INTENȚIONAT!

ACTUALIZARE

Conform ultimelor informații incidentul s-a petrecut pe trecerea pentru pietoni. Victima, în stare de ebrietate, traversa strada cu soția și copilul. Între acesta și șoferul BMW -ului a izbucnit o altercație. Se pare că șoferul a scos un spray lacrimongen pe care l-a pulverizat spre fața pietonului, după ce acesta l-ar fi înjurat. Altercația a continuat, iar șoferul BMW ar fi demarat în trombă, lovindu-l pe pieton.

Polițiștii susțin că s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, loviri și alte violente și părăsirea locului accidentului.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureş

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare s-au deplasat aseară, în jurul orei 22.00, la intersecția bulevardului Traian cu strada Gării, după ce au fost sesizați că un pieton a fost rănit după ce a fost acroșat de un autoturism, iar șoferul a părăsit locul faptei. Victima, un băimărean de 32 de ani, a fost transportat la spital, însă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că acesta era în stare de ebrietate, valoarea indicată fiind de 0.37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară activități specifice în vederea identificării șoferului și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Te-ar putea interesa si

OPINIE: Baia Mare – ”Neterminații” iau bani copiilor pentru spectacolul de păpuși dedicat lor, de 1 IUNIE

Vasile Dale

Pot Odds și Echitate în poker: Calculează-ți șansele și înțelege echitatea pentru a lua decizii mai bune

Vasile Dale

URMARE TRAGEDIE: A murit și șoferul nevinovat din accidentul produs pe DN18B lângă Popasul Regal

Vasile Dale

1 mesaj

mo februarie 7, 2020 at 10:27 pm

Nici pana azi nu l-o gasit?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.