Un accident grav s-a produs azi noapte pe drumul național 1 C Baia Mare – Dej, la intrare în Satulung.
Imagini incredibile ce au fost filmate la câteva minute după producerea accidentului ne-au fost trimise de un cititor.
Șoferul unei autoutilitare ce transporta mașini a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat imediat după o curbă deosebit de periculoasă la dreapta.
Șoferul a reușit să iasă din mașină și a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. El a fost dus la spital pentru investigații medicale.
Mașina acestuia a ars ca o torță. Focul a fost stins de pompierii militari din Șomcuta Mare.
Actualizare – ISU Maramureş
La primele ore ale zilei de luni, un echipaj de stingere și unul de prim ajutor EPA SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare au intervenit, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, la un accident produs pe Drumul Național 1C, pe raza comunei Satulung. O victimă a fost transportată de ambulanța SAJ la Spitalul Județean de Urgență. Un autoturism, care s-a aprins în urma accidentului, a ars în proporție de 90 la sută.
Actualizare – IPJ Maramureş
Azi-noapte, la ora 00.30, poliţiştii au intervenit pe raza localităţii Satulung, după ce au fost sesizaţi că s-a produs un accident de circulaţie cu victime, iar vehiculul implicat în eveniment a luat foc.
Primele verificări efectuate de poliţişti au relevat că un vehicul, ce tracta o remorcă cu care se transporta un autoturism, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, şi a ajuns în decor pe un teren viran.
În urma impactului, conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, din judeţul Suceava, a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru îngrijri medicale. De asemenea, vehiculul care tracta remorca a luat foc, incendiul fiind lichidat de către pompieri din cadrul ISU Maramureş.
S-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.