Eveniment

INTERVENŢII: Pompierii maramureşeni solicitaţi la şase situaţii de urgenţă în 24 de ore

Pompierii militari maramureșeni au intervenit în cazul a 6 situații de urgență în ultimele 24 de ore.

Militarii Detașamentului Baia Mare au intervenit pe strada Mărgeanului din Baia Mare, unde un mijloc de transport a fost cuprins de flăcări. În urma incendiului au ars elementele combustibile din compartimentul motor și nu au rezultat victime.

La Colțirea, pompierii au asigurat măsurile P.S.I. în urma producerii unui accident rutier în urma căruia nu au rezultat victime.

La Ponorâta, pompierii militari din cadrul Pichetului Târgu Lăpuș au lichidat un incendiu izbucnit în podul unei locuințe. Flăcările au distrus diverse obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și materiale textile.

În Baia Mare, pe strada Victor Babeș, pompierii băimăreni au fost chemați să îndepărteze tencuiala și izolația de pe un bloc. Acestea erau desprinse parțial de pe bloc și prezentau pericol.

În această dimineață echipajul de descarcerare, un echipaj de stingere și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, din cadrul Detașamentului Baia Mare, au intervenit la un accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. După ce a fost descarcerată, victima a fost preluată de către echipajul medical și transportată la spital.

Te-ar putea interesa si

CUTREMURATOR: S-A RASTURNAT CU TRACTORUL. DUS SPRE SPITAL A FOST IMPLICAT INTR-UN ACCIDENT SI A MURIT

Vasile Dale

L-AŢI VĂZUT? Un băimărean dispărut de acasă este căutat de familie şi poliţie

Redactie

SALVAMONT ÎN ACŢIUNE / ACTUALIZARE: Persoane rătăcite în Vadu Izei şi Lăpuşul Românesc. Unul a fost găsit decedat, celălalt în viaţă (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.