Important

ŞOCANT: Clujean cercetat după ce a făcut sex cu căţeluşa lui

La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Luna au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat întreține raporturi sexuale cu cățelușa pe care o deține.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana reclamată, stabilind că este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Luna. A fost solicitat un echipaj medical la fața locului pentru consult de specialitate, stabilindu-se că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice și că nu necesită internare.

Investigațiile au fost continuate de către polițiști pentru stabilirea veridicității celor semnalate; astfel, la data de 4 februarie, a fost dispusă printr-o ordonanță examinarea cățelușei deținute de către bărbat.

Polițiștii, însoțiți de reprezentantul teritorial al DSVSA Cluj și de un reprezentant din partea primăriei, s-au deplasat la domiciliul bărbatului și au ridicat patrupedul pentru continuarea verificărilor.

În prezent, cățelușa a fost plasată la un adăpost din Turda.

În cauză se continuă cercetările, polițiștii demarând cercetări pentru comiterea infracțiunii de ,,rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de Legea nr.205/2004.

Comenteaza cu Facebook

Te-ar putea interesa si

5 schimbări în locuința ta pentru economii pe termen lung

Vasile Dale

SCANDAL: Un băimărean de 46 ani și-a bătut concubina (65 ani) în miez de noapte

Vasile Dale

Gheorghe Șimon, deputat PSD: Guvernul Cîțu, decizie criminală pentru educația și sănătatea elevilor!

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.