EvenimentMaramuresul Istoric

SIGHETU MARMAŢIEI: Poliţiştii au depistat în acest weekend trei şoferi care s-au urcat beţi la volan

În weekendul care tocmai s-a încheiat, trei persoane care au condus în stare de ebrietate pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei au fost depistate de poliţişti şi s-au ales cu dosare penale. Toate riscă să îşi piardă libertatea pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani.

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Vadu Izei, a fost oprit pentru verificări vineri seara, în jurul orei 22.30, în timp ce conducea un autoturism pe aleea care face legătura între strada Gheorghe Şincai şi cartierul Bogdan Vodă din Sighetu Marmației. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Aseară, în jurul orei 22:00, poliţiştii au constatat că un sighetean de 34 de ani, care conducea un autoturism pe strada Bogdan Vodă din municipiu, nu a păstrat o distanța de siguranță şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus în faţa de un bărbat de 39 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că sigheteanul care nu a păstrat distanţa de siguranţă avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

Cea de-a treia infracţiune de acest gen a fost constatată de poliţişti azi-noapte, în jurul orei 00.30. un bărbat din Rona de Jos a fost depistat în timp ce conducea pe strada 9 Mai, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Întrucât testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Peste 1400 de sancţiuni contravenţionale aplicate săptămâna trecută de poliţişti

Polițiștii maramureşeni au intervenit, săptămâna trecută, la peste 300 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 1 400 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare. 

         Pentru siguranţa cetăţenilor, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice în perioada 03 – 09 februarie 2020 poliţiştii maramureşeni au organizat acţiuni punctuale, cele mai multe de prevenire a accidentelor rutiere.  De asemenea, pe parcursul săptămânii s-a intervenit la 303 evenimente de natură judiciară sau privind siguranţa publică şi rutieră, cele mai multe sesizate prin SNUAU 112.

         În cadrul acţiunilor organizate au fost aplicate 1 418 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 525 000 lei.

         De asemenea, au fost prinse în flagrant 8 persoane care desfăşurau activităţi infracţionale şi s-a luat măsura privativă de libertate faţă de două persoane.

Totodată, poliţiştii care au desfăşurat activităţi pe drumurile publice au constatat 12 infracțiuni rutiere, cele mai multe pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, au reținut 89 de permise de conducere şi au retras 19 certificate de înmatriculare.

         Poliţiştii acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii. De fiecare dată când observaţi comiterea unor fapte antisociale, apelaţi 112!

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE! Criminalul Esterei a fost saltat de mascati. Are 17 ani și locuia în același bloc cu victima (foto/video)

Vasile Dale

S-AU ALES CU DOSARE PENALE: Poliţiştii au depistat ieri trei maramureşeni care conduceau autoturisme fără a deţine permis

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV / VIDEO – FLAGRANT ÎN PARCUL REGINA MARIA DIN BAIA MARE: Prinși cu pastile MDMA, cocaină și hașiș în timp ce vroiau să le vândă dintr-o mașină. Trei traficanţi de droguri, arestaţi preventiv

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.