Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

În timp ce primarul din Sighet doarme, iar familia sa vinde măști din cârpă fără nicio eficiență, primarul Băii Mari suspendă facturile la apă

În contextul crizei generate de creșterea numărului de îmbolnăviri cu Coronavirus, Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă să vină cu noi și noi măsuri pentru a sprijini cetățenii.

În sedința de îndată a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare din data de 24 martie a fost adoptată, la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, amânarea plății contravalorii serviciilor de apă si canalizare pentru lunile martie, aprilie, mai și iunie.

În timp ce Primarul din Baia Mare vine cu aceste măsuri pentru a-și ajuta cetățenii, Primarul din Sighet, Horia Scubli, nu face absolut nimic în acest sens. Ba, mai mult, familia sa caută să beneficieze de pe urma crizei cauzate de pandemia de COVID-19 – firma „Casa Perdelelor” (patron fiind fiul Primarului) s-a „reprofilat” și confecționează și vinde așa-zise „măști de protecție” din material textil, măști reutilizabile.

Aceste măști nu sunt omologate și nu au un grad de protecție certificat (FFP1, FFP2 etc.), fiind pur și simplu un obiect decorativ, un accesoriu vestimentar, că tot e la modă să purtăm măști pe față.

Organizația Mondială a Sănătății a arătat că măștile confecționate artizanal din bumbac, tifon, alte materiale textile au EFICIENȚĂ ZERO în protecția împotriva CODVID-19.

Primarul municipiului Sighet a mai șocat printr-o declarație făcută în urmă cu aproximativ o săptămână, în sensul că a intrat într-un centru de carantină fără nicio protecție și că virusul nu este așa periculos pe cum se spune.

Sursa Sighet247

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT