BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

FOTO: Cannabis descoperit de polițiștii de frontieră asupra a doi tineri din Maramureș

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, doi tineri din Maramureș care aveau asupra lor 29 grame de substanță vegetală, susceptibilă a fi canabis.

Azi, 01.04.2020, în jurul orei 12.00, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localității Sighetu Marmației – județul Maramureș, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în România.

Șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea autoturismului în cauză, iar după câțiva zeci de metri au fost aruncate din mașină două pungi.

Maşina a fost oprită, iar poliţiştii de frontieră l-au identificat pe şoferul acesteia, cetățeanul român K.A. în vârstă de 30 de ani şi pe pasageră, B.A., în vârstă de 19 ani, ambii domiciliați pe raza județului Maramureș.

În pungile aruncate din vehicul, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pachete mici învelite în staniol, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală, de culoare verde oliv, posibil canabis.

Drept urmare, persoanele în cauză împreună cu pungile descoperite au fost conduse la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii substanței descoperite, a rezultat cantitatea de 29 grame substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a fi canabis, cantitate care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi expertizării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Incendii pe bandă rulantă în Maramureş

Redactie

„Eu sunt Fabia, Stăpânul a ales-o pe ailaltă”. Anunţ original de vânzare al unei maşini: „Am 20 de anişori. Dacă vrei să mă cunoşti, dă-i mesaj lu’ ăla ce mă vrea da”

Vasile Dale

AVERTISMENT! Vânătorii împușcă fără restricții câinii fără stăpâni. Vezi anunțul (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.