Important

Prinsă în flagrant în timp ce oferea spre vânzare ţigări de contrabandă

În cadrul acţiunii pe care au organizat-o la începutul acestei săptămâni, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au verificat 59 de societăţi comeciale şi 18 persoane fizice de pe raza municipiului Baia Mare.
Pe strada Barajului, poliţiştii au surprins o femeie care oferea spre vânzare, la punctul de lucru al întreprinderii individuale, 120 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale au fost confiscate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Totodată, agenţii economici surprinşi că nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale sau cei care au încălcat prevederile Legii Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 85 000 de lei.

Prinşi de poliţişti la scurt timp după ce au sustras bunuri din supermarketuri

După ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că patru persoane necunoscute au reuşit să plece dintr-un supermarket fără a achita bunurile pe care le-au luat de pe rafturi, patrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare a luat de urgenţă măsuri pentru depistarea lor.
La scurt timp, poliţiştii au identificat, pe bulevardul Decebal din municipiu, cele patru persoane. Este vorba despre băimăreni cu vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani, care aveau asupra lor produse alimentare în valoare de 300 de lei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.



Tot ieri, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi că agentul de pază al unui alt supermarket a reţinut o persoană care intenţiona să plece fără a achita produsele luate de pe raft. La faţa locului poliţiştii au identificat o tânără de 26 de ani, care avea asupra sa produse luate de pe rafturi. Prejudiciul a fost recuperat, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Te-ar putea interesa si

A început noul an școlar, la fel și seria acțiunilor preventiv-informative ale Jandarmeriei Maramureș

Redactie

Sorin Vlașin: ”PSD promite creșterea nivelului de trai pentru toți românii”

Vasile Dale

SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMURILE PUBLICE: Dosare penale pentru infracţiuni rutiere, patru accidente, 64 de sancţiuni contravenţionale, din care 54 pentru viteză

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult