Eveniment

MISIUNI DE ORDINE PUBLICĂ: Peste 90 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței, sancţionate

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale și polițiștii locali au executat, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș, 68 de misiuni în sistem integrat.

Pentru paza locațiilor de carantinare, verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea comercializării produselor în piețele agroalimentare și în zona centrelor comerciale și verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a restricțiilor impuse după declararea stării de urgență au fost angrenate 135 de efective și 36 mijloace de mobilitate.

Iarna Baimareana

În conformitate cu prevederile ordonanțelor militare au fost preluate și conduse în carantină instituționalizată 21 de cetățeni care au venit în țară din state aflate în zona roșie de risc. La nivelul unităților administrativ-teritoriale au fost verificate peste 500 de persoane aflate în evidențe pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu. S-au aplicat 108 sancțiuni contravenționale în valoare de 232 705 lei.

Au fost depistate, identificate și sancționate contravențional, în timpul misiunilor, 91 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020. În județul nostru sunt 18 locații de carantinare. În izolare la domiciliu sunt 225 de persoane, statistică ce include și membri familiei. Se află în carantină 404 persoane venite în țară din state situate în zona roșie de risc și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, măsurile stabilite de autorități în această perioadă, regulile de distanțare socială/fizică și măsurile de igienă recomandate de către specialiști.

Este important să nu se deplaseze pe perioada sărbătorilor pascale la rude, să evite vizitele la prieteni, dar și să nu primească musafiri. Responsabilitatea acțiunilor fiecăruia dintre noi, purtarea măștii în spații publice sau a altor materiale de protecție a gurii și nasului, conform hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va contribui la prevenirea și limitarea infecției cu COVID-19. Reamintim populației să se informeze doar din surse oficiale.

Informații cu privire la persoanele infectate cu COVID-19, starea lor de sănătate și numărul de teste efectuate sunt comunicate doar la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Te-ar putea interesa si

SIGHETU MARMAŢIEI: Minor plecat de la domiciliu găsit de polițiști. Tatăl îi acuză pe oamenii legii că l-ar fi agresat pe copil și pe el l-au amenințat cu arma (actualizare)

Redactie

EXCLUSIV FOTO – ÎN LOC DE CĂLĂTORI: Lemn tăiat ilegal transportat cu autobuzul! Polițiștii de la Rutieră au interceptat mijlocul de transport în comun – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Un bărbat din Oarţa de Sus şi-a bătut mama de 75 de ani. S-a ales cu ordin de protecţie provizoriu

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.