BREAKING NEWSRecomandate

EXCLUSIV: CJSU Maramureș transmite INFORMAȚII FALSE către cititori (FOTO/VIDEO)

Nu putem să nu vă prezentăm și informarea oficială primită din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș în cazul participării a sute de persoane la înmormântarea unui cetățean de etnie rromă.

Cum NE MINT AUTORITĂȚILE

” Polițiștii băimăreni s-au sesizat din oficiu cu privire la prezența mai multor persoane în zona unui cimitir de pe raza municipiului reședință de județ. Echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului și le-au solicitat cetățenilor care se aflau în perimetrul respectiv să respecte prevederile ordonanțelor militare.

Slujba de înmormântare s-a desfășurat în conformitate cu prevederile ordonanței militare, cu participarea a maximum opt persoane.

Celelalte persoane care au rămas în zona trotuarelor și gardurilor cimitirului sunt verificate, identificate și vor fi sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare de către polițiști.

Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de intervenție a polițiștilor, urmând a fi luate măsuri în funcție de cele constatate ” transmite CJSU Maramureș

IMAGINILE FILMATE ÎN INTERIOR CONTRAZIC AUTORITĂȚILE

Cititorii noștri ne-au trimis imagini video filmate în interiorul cimitirului privat. Ei bine, nici vorbă de 8 persoane. Sunt zeci de persoane care asistă la înmormântare. Totul sub atenta supraveghere a polițiștilor și jandarmilor.

Practic ORDONANȚA MILITARĂ este pur și simplu CĂLCATĂ ÎN PICIOARE, sub ochii oamenilor legii.

CJSU Maramureș a transmis oficial pe grupul de comunicare publică două fotografii: una în care un jandarm stă singur lângă un mormânt iar cealaltă în care doi polițiști păzesc niște morminte. Nici țipenie de om în interiorul cimitirului.

Ei bine, ÎN REALITATE însă, vă prezentăm noi ADEVĂRUL și cum au stat de fapt lucrurile. Zeci de oameni care se înghesuiau să vadă persoana decedată, ignorând polițiștii și jandarmii care stăteau doar și se uitau.

În scurt timp și imaginile video

Citeşte şi

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: A furat o maşină, dar a fost prins în decurs de o oră de poliţiştii băimăreni (GALERIE FOTO/ACTUALIZARE)

Vasile Dale

FOTO: Mocănița în care se aflau peste 150 de turişti a deraiat pe Valea Vaserului. Circulaţia feroviară a fost blocată timp de două ore

Vasile Dale

EŞTI ÎN CĂUTAREA UNUI PRINŢ? Broasca vie de la Auchan Baia Mare îţi poate îndeplini dorinţele (foto, video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.