Important

INFRACŢIUNI SILVICE: Peste 132 mc lemn confiscat şi amenzi de 23.000 de lei aplicate de poliţişti

Acţiunile poliţiştilor maramureşeni şi controalele pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, pentru asigurarea legalităţii transportului şi comercializării materialului lemnos au continuat. O acţiune amplă în acest sens a fost organizată de către poliţiştii Serviciului de Ordine Publică în colaborare cu cei specializaţi în investigarea criminalităţii economice şi cei din Tăuţii Măgherăuş.

În fapt poliţiştii au efectuat în perioada 04 – 12 mai a.c. mai multe verificări în fondurile forestiere administrate de Ocolul Silvic Tăuții Magherauș și Ocolul Silvic Firiza, dar şi la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale de profil.

Împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și din cadrul Direcţiei Silvice Maramureș, poliţiştii au verificat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.

În urma controalelor efectuate au fost constatate două infracţiuni prevăzute de Legea Nr. 46/2008. A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Totodată, ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 23.000 de lei.
În cadrul aceleiaşi acţiuni poliţiştii au dispus confiscarea în vederea continuării cercetărilor a 132,39 mc lemn, în valoare de aproximativ 80 000 de lei.

Te-ar putea interesa si

SEINI: Afacerea care le aduce bani frumoşi unor elevi în vacanţa de vară. Vor să dubleze profitul de anul trecut

Redactie

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată de poliţişti şi elevi la Colegiul de Arte Baia Mare

Vasile Dale

Consiliul Județean Maramureș a investit 3,5 milioane de euro într-un centru destinat copiilor cu nevoi speciale

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.