Eveniment

RESPECTAREA NORMELOR RUTIERE NU ESTE OPŢIONALĂ: Cinci certificate de înmatriculare ridicate la Borşa, amenzi de 7.500 lei la Tg. Lăpuş, băuţi la volan depistaţi la Moisei şi Asuaju de Jos

O acţiune organizată ieri, 13 mai, de poliţiştii din Borşa a vizat pe lângă verificarea respectării normelor rutiere de către persoanele care conduc autovehicule pe drumurile publice şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor conduse. Pe tot parcursul acţiunii poliţiştii au colaborat cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român.
Astfel, au fost verificate mai multe autoturisme conduse pe raza oraşului, aplicându-se pentru neregulile constatate 12 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 3 000 de lei.
Neregulile constatate nu au impus reţinerea vreunui permis de conducere, însă în cazul a cinci autovehicule depistate cu defecţiuni tehnice poliţiştii au dispus retragerea certificatelor de înmatriculare.

TÂRGU LĂPUŞ – combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere – alte 30 de autovehicule au fost verificate de poliţiştii din Târgu Lăpuş, în cadrul unor acţiuni organizate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 7500 de lei.



Depistaţi în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice

Poliţiştii din cadrul Poliției Săliștea de Sus şi cei din Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au întocmit ieri două dosare penale, după ce au depistat doi bărbaţi care au condus în stare de ebrietate.
Astfel, aseară, la ora 20.45, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția comunei Săcel către comuna Moisei. În urma verificărilor, poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 49 de ani din Moisei.
Deoarece emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celălalt şofer care a condus în stare de ebrietate este un bărbat de 35 de ani din Baia Mare. Tot aseară, în jurul orei 21.00, poliţiştii au oprit pentru control autoturismul condus de acesta pe DJ193 E în satul Asuaju de Jos.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO, VIDEO: Două maşini făcute praf, după ce s-au ciocnit la Şomcuta Mare

Redactie

Video: Bărbat din Tăuții de Sus cercetat pentru pornografie infantilă și șantaj asupra unei fetițe de 14 ani

Vasile Dale

Un tânăr maramureşean a rămas fără maşină. Hoţul a făcut accident, a distrus un gard, apoi a abandonat autoturismul

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult