Maramuresul Istoric

OCNA ŞUGATAG: Verificări la 31 societăţi comerciale pentru combaterea comerţului ilicit

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au organizat o acţiune pe raza de competenţă împreună cu specialişti în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, pentru a proteja populaţia împotriva activităţilor comerciale ilicite şi pentru a dispune măsuri legale în situaţia în care constată nereguli.
În cadrul acţiunii au fost verificate 31 de societăţi comerciale, iar neregulile constatate au impus aplicarea a 27 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 27 500 de lei.
De asemenea, la una dintre societăţile comerciale verificate au fost depistate ţigări de contrabandă, sens în care poliţiştii au dispus confiscarea ţigărilor de provenienţă ucraineană găsite şi au întocmit dosar penal, continuându-se cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale constatate

Te-ar putea interesa si

FUG ÎN VALURI DIN CALEA RĂZBOIULUI: Încă un ucrainean rănit este căutat în munții Maramureșului pe vf Pop Ivan (actualizare)

Vasile Dale

ULTIMĂ ORĂ / VIDEO: 11 turiști din Irlanda rătăciți în munții Rodnei de lângă Borșa – actualizare

Vasile Dale

LA DOBRICU LĂPUŞULUI ŞI LA RUSCOVA: Dosare penale pentru tăieri ilegale de material lemnos 

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.