Eveniment

FURTURI: Tânăr din Rona de Sus prins în flagrant în timp ce transporta andezit exploatat ilegal, bărbat din Poienile de Sub Munte cercetat pentru tăiere ilegală de arbori


Ieri, 19 mai, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Sighetu Marmaţiei au organizat o acţiune pentru prevenirea exploatării şi comercializării ilicite de plăci de andezit.
Astfel, a fost prins în flagrant un tânăr de 30 de ani, din Rona de Sus, care transporta cu o autoutilitară şapte paleţi cu plăci de andezit, pentru care nu a putut prezenta documente justificative şi nici înscrisuri care să ateste faptul că a fost excavat în mod legat de către un agent economic deţinător al unui permis de exploatare.

Cei aproximativ 5 mc de piatră ornamentală – plăci de andezit, în valoare de 3600 lei, au fost indisponibilizaţi, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului de caz se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

Cercetat pentru tăiere ilegală de arbori după ce a fost depistat de poliţişti transportând lemn

În timp ce efectuau activităţi de patrulare pe DJ 187, pe raza comunei Poienile de sub Munte, poliţiştii au oprit pentru verificări un utilaj cu care se transporta material lemnos. Întrucât bărbatul depistat, în vârstă de 52 de ani, nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă şi transport, poliţiştii au dispus confiscarea celor peste 4 mc lemn.

Ulterior, cu ocazia deplasării pentru verificări în locul numit „Usui”, de pe raza comunei Poienile de sub Munte, pe un teren aflat în afara fondului forestier, ce aparţine bărbatului depistat, poliţiştii au găsit patru cioate, specia molid, care nu aveau aplicată amprenta ciocanului silvic şi opt piese provenite din fasonarea acestor cioate. Cei peste 15 mc material lemnos, în valoare de peste 6000 de lei, au fost indisponibilizaţi până la finalizarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

Te-ar putea interesa si

BAIA MARE: Arestat preventiv pentru furtul a şase biciclete. La Seini au furat bijuterii

Redactie

L-AȚI VĂZUT? Un tânăr de 23 de ani, plecat în Austria, nu poate fi contactat de familie

Redactie

ACCIDENT PE HOREA – Două mașini au fost făcute praf în Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.