În acest week-end prelungit, care tocmai s-a încheiat, poliţiştii au depistat în trafic 16 persoane care au comis infracţiuni la regimul rutier pe drumurile publice din judeţ. Toate sunt cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite.
În fapt poliţiştii au identificat trei bărbaţi care conduceau autoturisme fără a deţine acest drept, un tânăr care a condus un ATV neînmatriculat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, două persoane care au refuzat testarea cu aparatul etilotest şi alte 10 persoane care au condus cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată DJ 186 D, între localităţile Poienile Izei şi Glod. În timp ce efectuau serviciul de patrulare, poliţiştii au pus în funcţiune semnalele luminoase şi acustice indicând unui conducător auto să oprească pe partea dreaptă. Şoferul a ignorat semnalele poliţiştilor deplasându-se cu viteză înspre localitatea Glod. S-a procedat la urmărirea autoturismului, iar într-o curbă la stânga persoana de la volan a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul condus s-a rostogolit în albia râului Glod.
Poliţiştii au identificat la volanul autoturismului un tânăr de 26 de ani din Glod care a fost testat cu aparatul etilotest, ce a indicat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Centrul de Permanenţă Dragomireşti, unde i-au fost recoltate probe de sânge. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.
Prevenirea accidentelor rutiere – 162 de sancţiuni aplicate şoferilor care au încălcat normele rutiere
Polițiștii și-au dorit ca minivacanța care tocmai s-a încheiat să fie lipsită de incidente în trafic. Astfel, au fost organizate mai multe acțiuni iar polițiștii rutieri au fost prezenți pe drumurile publice de pe raza întregului județ.
La Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Seini, Borșa, Ulmeni și Onceşti poliţiştii au organizat în perioada 06 – 08 iunie acţiuni pentru verificarea modului în care se respectă regimul legal de viteză, dar şi pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
Bilanțul activităților au reflectat aplicarea a 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 55 000 de lei, cele mai multe pentru viteză excesivă și neutilizarea centurii de siguranță.
Ca măsură complementară au fost reținute 11 permise de conducere și șapte certificate de înmatriculare.