Important

INFRACŢIUNI: Minori depistaţi imediat după ce au încercat să fure benzină, sătmărean prins în flagrant în timp ce încerca să vândă ilegal alcool

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au prins în flagrant un sătmărean care încerca să plaseze ilegal unei persoane din Baia Mare peste 100 litri alcool. Acesta a fost depistat la finalul săptămânii trecute pe strada Grănicerilor din municipiu.
Întrucât cei 109 litri băutură prezenta caracteristici organoleptice ale alcoolului, produs accizabil deținut în afara unui antrepozit fiscal, peste limita prevăzută de lege și era nemarcată potrivit reglementărilor legale în vigoare, a fost ridicată și indisponibilizată la sediul poliției până la finalizarea cercetărilor.
Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 40 litri alcool etilic.

Sâmbătă, 06 iunie în jurul orei 23.30, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că pe strada 8 Martie sunt două persoane suspecte, cu un un comportament ciudat.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au efectuat verificări şi au găsit două canistre a câte 10 litri din material plastic și un furtun transparent din cauciuc. De asemenea au observat faptul că bușonul din dreapta de la rezervorul unei autoutilitare este desfăcut.
A fost intensificată patrularea în zonă, iar la scurt timp poliţiştii au identificat un tânăr de 16 ani şi au stabilit că acesta, împreună cu un alt tânăr de 14 ani au încercat să sustragă carburant dintr-un camion parcat.
Poliţiştii au identificat şi partea vătămată, care nu a dorit să depună plângere.
În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Mulţumim tuturor cetăţenilor care semnalând orice posibile încălcări ale legii contribuie la combaterea criminalităţii în mod activ.

Controale pe drumurile publice pentru depistarea persoanelor care transportă ilegal material lemnos

Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acţiune de amploare pentru identificarea și dispunerea măsurilor legale față de persoanele care comit fapte ilegale în domeniul silvic.
Activitățile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase, de către operatorii economici din domeniu și transportatorii de astfel de materiale.
În cadrul acţiunii, polițiștii de ordine publică au fost sprijiniți de specialiști din cadrul Direcţiei Silvice Maramureș și poliţişti locali.
Astfel au fost efectuate 27 de controale, toate pe drumurile publice. Au fost verificate 390 de autovehicule, dintre care 60 transportau lemn.
Ca urmare a verificărilor au fost constatate trei infracțiuni și au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale. Trei dintre acestea au fost la Legea 171/2020 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar celelalte sancţiuni au fost aplicate pentru abateri rutiere. Valoarea amenzilor a fost de peste 33 000 lei.
De asemenea a fost confiscat 86.04 mc, în valoare de peste 21 000 de lei și au fost reținute două permise de conducere.

Târgu Lăpuş: poliţiştii au identificat un bărbat bănuit de comiterea unui furt din locuinţă

Polițiștii orașului Târgu Lăpuș au acționat cu operativitate, după ce au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din locuință. În fapt ieri, 08 iunie, în jurul orei 15.00, un bărbat din Boiereni a sesizat faptul că din locuința sa a fost sustrasă o sumă de bani.
Primele verificări ale polițiștilor au relevat că bănuit de comiterea faptei este un consătean de 38 de ani, care ar fi profitat de faptul că persoana vătămată ar fi fost sub influența alcoolului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt și se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului de comitere a faptei.

Te-ar putea interesa si

ISU MARAMUREŞ: PREVENIREA INCENDIILOR ÎN SEZONUL RECE

Redactie

DONEAZĂ SÂNGE! SALVEAZĂ O VIAȚĂ! Jandarmii maramureşeni donează sânge

Redactie

Ionel Bogdan: Înființăm primul parc industrial din Maramureș la Fărcașa

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.