Eveniment

BAIA MARE, SĂCĂLĂŞENI: 10 autoturisme în curs de dezmembrare şi piese auto second hand indisponibilizate de poliţiştii de investigarea criminalităţii economice

Ieri, 23 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite de evaziune fiscală săvârşite în domeniul dezmembrărilor auto şi comercializării pieselor auto second–hand.
Astfel, poliţiştii au verificat 6 societăți comerciale și 2 persoane fizice de pe raza oraşului Baia Mare şi a comunei Săcălăşeni. În urma verificărilor efectuate s-au constatat două infracţiuni de evaziune fiscală şi a fost dispusă măsura indisponibilizării a 10 autoturisme aflate în curs de dezmembrare și a 160 de piese auto second-hand, toate în valoare de peste 30.000 lei.
Deasemenea, pentru încălcarea de către o întreprindere individuală a unor prevederi pe linia autorizării atelierelor de reparații auto și pe linie de mediu, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, din care una pe linia O.U.G. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrarea vehiculelor scoase din uz și una pe linia Legii 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 6.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activității acestei întreprinderi până la intrarea în legalitate.
Pe durata acţiunii poliţiştii de investigarea criminalităţii economice au beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Registrului Auto Român și din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș.
În continuare, în cazul infracţiunilor constatate poliţiştii desfăşoară acte de urmărire penală sub supravegherea procurorilor de caz, în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Te-ar putea interesa si

NESEMNALIZATĂ: Un polițist de frontieră a intrat cu mașina într-o sanie trasă de cai la Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

VIDEO: Bivolii din Țara Lăpușului pe cale de dispariție. Sătenii din Suciu de Jos ne explică misterele acestei dispariții

Vasile Dale

CORONAVIRUS: 15 morți în ultimele 24 de ore și 1.284 de cazuri noi. Maramureşul înregistrează 332 de infectaţi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.