Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

INSTANŢA A HOTĂRÂT: Criminalul de pe strada Gării a fost arestat preventiv. A avut discernământ când şi-a ucis fosta iubită

La data de 02.07.2020, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.07.2020, până la data de 31.07.2020, inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 47 de ani, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în data de 24 iunie 2020, în jurul orelor 11:30, în timp ce se afla în apartamentul în care locuia cu chirie, i-a aplicat victimei, fosta sa concubină, multiple lovituri cu pumnul şi cu o ţeavă metalică, la nivelul feţei şi al capului, cauzându-i leziuni grave în urma cărora aceasta a decedat.
Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Citeşte şi

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT