Eveniment

FOTO: Turist german, mort lovit de fulger în Munţii Rodnei

Operațiunea de recuperare a turistului lovit de fulger, luni, în Munții Rodnei, s-a întins până târziu în noapte, bărbatul de 32 de ani și cei care îl însoțeau fiind surprinși de vremea rea în zona Tarniţa, la Cruce, după o schimbare bruscă a vremii.

Turistul german de 32 de ani a murit după ce a fost lovit de trăsnet.
Victima se afla cu alte 16 persoane în momentul în care vremea s-a schimbat brusc și a început furtuna.
Salvamontiștii au fost alertați, luni, să vină în ajutorul unui grup de 17 persoane, dintre care una lovită de un fulger, care au rămas blocate în zona Tarniţa, la Cruce, în Munţii Rodnei.

”Echipajele de intervenţie au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 32 de ani, cetăţean german, fără semnale vitale. Din datele pe care le avem ar fi fost lovit de un trăsnet”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

Celelalte 16 persoane au fost evaluate din punct de vedere medical şi sunt în afara oricărui pericol.

Intervenția salvatorilor a fost una extrem de dificilă din cauza condițiilor meteo și a terenului accidentat.

Trupul turistului german a fost transportat la morgă pentru necropsie.

Te-ar putea interesa si

Preluare SIGHET247.ro – Rețea de trafic de mașini cu complicitatea a cel puțin doi polițiști. Evaziune fiscală estimată la 1 milion de euro (actualizare)

Vasile Dale

AȚI VĂZUT-O? Minoră de 16 ani din Baia Mare, dispărută de acasă. A fost găsită (ACTUALIZARE)

Redactie

FURTURI: Tânăr din Rona de Sus prins în flagrant în timp ce transporta andezit exploatat ilegal, bărbat din Poienile de Sub Munte cercetat pentru tăiere ilegală de arbori

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.