Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

Bogdănel Gavra – vocea cetățenilor!

Implicat activ în viața comunității, Bogdănel Gavra este unul dintre cetățenii municipiului Baia Mare cu o exeperiență remarcabilă în accesarea fondurilor europene și implementarea proiectele de dezvoltare în domeniul asistenței sociale. Competent și cu o bogată experiență administrativă, candidatul Partidului Mișcarea Populară reprezintă o garanție certă și un real câștig în aplicarea democrației reprezentative, un om care va milita pentru nevoile și așteptările băimărenilor. Caz unic în practica administrației locale postdecembriste, Bogdănel Gavra este ferm în asumarea problematicii întregii comunități locale, dar și prin asumarea problematicii unui cartier al municipiului, ca voce puternică a cetățenilor în Consiliul Local băimărean, votul lui urmând să exprime voința celor a căror reprezentare și-o asumă.

“Vă invit să fiți alături de mine și să mă susțineți la votul din data de 27 septembrie! Consider că a venit momentul ca vocea cetățenilor din municipiul Baia Mare să fie mult mai prezentă în Consiliul Local Baia Mare, prin intermediul consilierilor locali care îi reprezintă. Îmi propun să aplic un nou mod de lucru, dinamic și responsabil, să vă consult înaintea dezbaterii proiectelor majore și să propun proiecte viabile, adaptate nevoilor reale ale băimărenilor. Experiența acumulată în decursul anilor, atât în cadrul instituției pe care am condus-o cât și în munca de lider al ONG-urilor în cadrul cărora mi-am desfășurat activitatea, oferă certitudinea că voi reprezenta băimărenii în mod corect și onest, astfel încât voința lor să fie ascultată și pusă in practică”, este angajamentul lui Bogdănel Gavra, candidat PMP, la Consiliul Local Baia Mare.

”Bogdănel Gavra este propunerea noastră de consilier local al Municipiului Baia Mare, omul dedicat și devotat reprezentării intereselor băimărenilor. Prezența lui va genera rezultate, iar cetățenii vor avea în mijlocul lor, persoana cea mai potrivită să îi asculte și să le rezolve problemele” susține deputatul Adrian Todoran, candidatul PMP la Primaria Baia Mare.

La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Bogdănel Gavra este la poziția nr. 1 pe buletinul de vot pentru Consiliul Local Baia Mare, pe lista candidaților Partidului Mișcarea Populară.

Respect pentru băimăreni… Împreună vom reuși!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT