Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

RUTIERE: Doi maramureşeni, cercetaţi pentru conducerea unui vehicul fără permis

Ieri, la ora 11.20, poliţiştii Secției 4 Leordina în timp ce efectuau activități de supraveghere și control trafic rutier, în comuna Poienile de sub Munte, au oprit un autoturism pentru control.

La volanul autoturismului poliţiştii au identificat un tânăr de 21 de ani din comună, iar în urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că nu deţine permis de conducere.

Totodată, aseară în jurul orei 20.00, poliţiştii din Baia Mare au oprit strada Barajului, un autoturism pentru verificări.

Poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat din Baia Mare, iar în urma verificărilor au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere şi că autoturismul condus are aplicate plăcuţe de înmatriculare false.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar în cel ce-al doilea caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT