BREAKING NEWSRecomandate

ȘPAGA DE LA SPR MARAMUREȘ: Polițiști condamnați prin acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiuni de corupție. Vor munci în folosul comunității

Tribunalul Maramureș a admis, în luna septembrie a.c., două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș cu doi inculpați, ambii agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Rutier.

În acest sens, unul dintre inculpați a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), iar cel de-al doilea inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.



De asemenea, instanța a stabilit că persoanele condamnate sunt obligate să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, precum și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la o instituție publică din municipiul Baia Mare, respectiv Primăria Municipiului Baia Mare, Serviciul Public Ambient Urban sau Direcția Poliției Locale Baia Mare, pe o perioadă de 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță.

Cele două acorduri de recunoaștere a vinovăției sunt disjungeri dintr-o cauză în care, la data de 20.08.2020, procurorul șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a întocmit rechizitoriu prin care a dispus trimiterea în judecată (în stare de arest preventiv), a unui număr de 4 agenți de poliţie rutieră, precum și a unei persoane fără calitate specială (în stare de libertate), pentru mai multe fapte de luare de mită, fals intelectual și dare de mită. Totodată, la aceeași dată, procurorul a dispus disjungerea cauzei cu privire la un alt inculpat, agent de poliție rutieră și sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Dosarul a fost inițiat ca urmare a două denunțuri depuse la nivelul Serviciului Județean Anticorupție Maramureș la data de 25.10.2019 și înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în care s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Astfel, din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada septembrie – decembrie 2019, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai mulți inculpați, agenți de poliție rutieră, au pretins și primit diferite sume de bani sau produse de la mai multe persoane, fie pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale cu privire la contravențiile comise, fie pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde (de regulă, fără măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule).

În cauză, s-a beneficiat de sprijinulul conducerii I.P.J. Maramureș, precum și de sprijin de specialitate din partea Serviciul de Operațiuni Speciale Maramureș.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

UN ALBANEZ DIN MARAMUREŞ: Al treilea autor al spargerii bancomatului din Arad a fost prins de polițiști

Vasile Dale

DOREL DE BAIA MARE: Şi-a săpat singur “groapa” (galerie foto)

Redactie

JALE PE DJ 184: Drumul Baia Mare – Cavnic – Ocna Şugatag, acoperit de aluviuni (FOTO/VIDEO)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult