Eveniment

ACTUALIZARE / FOTO – Accidente pe bandă rulantă: Trei victime conştiente la Oarţa de Jos, trei victime, una încarcerată la Cavnic. Accident și la Dănești

În noaptea de luni spre marţi, un accident rutier s-a produs în localitatea Oarta de Jos, fiind implicată o singură maşină. Accidentul s-a soldat cu 3 victime constiente neincarcerate. Au intervenit pompierii din Fărcaşa, SMURD şi ambulanţa.

Actualizare – IPJ Maramureş

Aseară, 05 octombrie, ora 19.15, polițiștii din Ulmeni au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 108/P, din direcția localității Oarța de Jos spre localitatea Ariniș.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 75 de ani din Oarța de Jos, a condus un autoturism, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

În autoturismul implicat în accident se aflau doi pasageri de 18 ani respectiv 60 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pasagerilor care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

****

Azi, la Cavnic, în urma unui accident rutier au rezultat 3 victime, una incarcerata. Două persoane au fost transportate la spital, cea de-a treia refuzând transportul.

Au intervenit echipajul de descarcerare Baia Mare, TIM SMURD şi SMURD Cavnic.

Actualizare – IPJ Maramureş

Azi, 06 octombrie, în jurul orei 12.00, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 184, la ieșirea din localitatea Șurdești a avut loc un accident rutier.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani din Baia Mare, a condus o autoutilitară din direcția Cavnic spre Baia Sprie, iar la un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă, pe un carosabil umed a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism.

Conducatorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 76 de ani din Cavnic.

Conducatorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cazul conducatorului autoturismului i s-au prelevat mostre biologice de sânge.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 76 de ani și a pasagerei din autoturism, o femeie de 61 de ani.

În urma accidentului rutier traficul rutier a fost blocat 30 de minute.

Polițiștii continuă cercetările.

++++++

Accident și la Dănești, pe drumul județean Cavnic – Baia Sprie. Un șofer a ajuns cu mașina într-un podeț în curba din cauza carosabilului umed și a neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: O dubiță a ajuns în șanț în Buciumi. Accident și la Petrova unde un microbuz a intrat într-o mașină

Vasile Dale

STAGIU DE PREGĂTIRE: 16 viitori jandarmi fac practică la Jandarmeria Maramureş

Vasile Dale

RUTIERE: Un bărbat din Coltău a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un stâlp

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.