BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

PRELUARE ACTUALMM: Cum au evadat de fapt cei doi ucraineni din arestul IPJ Maramureş

Au trecut deja 5 zile de la incidentul care i-a pus pe jar pe polițiștii din întreg județul Maramureș, dar și din câteva județe învecinate, scrie ActualMM.

Doi tineri ucraineni, în vârstă de 21 de ani fiecare, au reușit să evadeze în miez de noapte din arestul IPJ Maramureș, situat pe strada 22 Decembrie din Baia Mare. Lipsa acestora din camerele de arest a fost descoperită de cei responsabili abia după ore bune, în jurul orei 5.00, deși polițiștii nu au confirmat nici până azi această informație. La fel, aceștia nu au informat nici despre modul în care cei doi au reușit să scape din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Așadar, vă spunem noi cum s-a întâmplat totul, informația fiind confirmată de surse de încredere din cadrul IPJ, dar mai întâi să vă prezentăm câteva informații esențiale.

Cine sunt cei doi evadați și pentru ce au fost arestați

Cei doi tineri erau practic călăuze, ghidând fel și fel de migranți din alte țări ale lumii în drumul lor spre Europa și trecând fraudulos frontiere de stat. Ucrainenii au fost reținuți inițial, ulterior instanța a decis ca aceștia să fie puși sub măsura arestului preventiv.

Cum au evadat

În ultimele zile, subiectul evadării călăuzelor din arest a fost intens dezbătut atât în presa locală, cât și în comunitate. Tot pe surse s-a declarat că au reușit să iasă prin geamul băii. Așadar, singura necunoscută era următoarea: cum au putut să treacă de gratiile de la geam. Ei bine, răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de ridicol și e strâns legat de lucrările de modernizare a Centrului de Arest, finalizate anul trecut.

Conform surselor noastre, se pare că lucrările au fost făcute de mântuială, iar gratiile de la geamul respectiv au fost prinse în izolația exterioară a clădirii, mai precis în… polistiren. Mai exact, tot ce au avut de făcut cei doi tineri evadați a fost să împingă gratiile cu tot cu cadru, rupând “scârțul” dimprejur, apoi să plece liniștiți în libertate aproximativ 15 ore, până când au fost prinși în cele din urmă de oamenii legii, pe raza localității Mara.

Impropriu spus ”oamenii legii” pentru că nu oamenii i-au dat de urmă, ci câinele de urmă special antrenat pentru găsirea persoanelor dispărute. Lucru care nu s-a recunoscut public.

Cât despre faptul că evadarea celor doi a fost sesizată abia după câteva ore, nu vă putem spune cu siguranță dacă cei responsabili cu supravegherea lor au adormit ori pur și simplu nu i-au verificat timp de câteva ore. Am întrebat reprezentanții IPJ despre protocolul de supraveghere a persoanelor reținute/arestate, mai exact o dată la cât timp trebuie să fie verificați, însă ni s-a comunicat că protocolul este trecut în regulamentul de ordine interioară și nu poate fi făcut public.

*Așteptăm un punct de vedere oficial din partea IPJ Maramureș cu privire la informațiile din acest articol, respectiv despre cine și cum a efectuat recepția lucrărilor la Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

Adrian Barbur/ ActualMM

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Descinderi. Romii au furat panourile fotovoltaice din Coltău şi le-au montat pe casele localnicilor din Berchez (actualizare)

Redactie

ACTUALIZARE: INCENDIU VIOLENT IN BUCIUMI. O CASA ARDE CA O TORTA (GALERIE FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ: Ambulanţă implicată într-un accident la intersecţia Bd. Bucureşti cu Bd. Republicii (FOTO)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.