BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

SUSŢINEA CĂ AVEA RELAŢII PESTE TOT: Un maramureşean a fraierit 27 de oameni cu peste 50.000 euro

Tribunalul Maramureș a condamnat un inculpat, persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (27 acte materiale) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 4 ani, 10 luni de închisoare și 608 zile închisoare, cu executare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66, lit. a și lit. b Cod penal, pe o durată de 4 ani. Totodată, a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 45.000 euro, 3.000 lei și 200 lire sterline, precum și a unei arme de vânătoare.

Hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare.

Dosarul penal, înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și declinat ulterior în favoarea D.N.A. –S.T. Cluj – B.T. Baia Mare, a fost constituit ca urmare a denunțurilor formulate în luna februarie 2018, la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, de trei persoane, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență.

În urma probelor administrate, a rezultat faptul că persoana condamnată a pretins și primit de la un număr de 27 de persoane (inculpați și suspecți în cauză), diverse sume de bani, în total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei și 200 lire sterline, lăsându-i să creadă pe aceștia că are influență asupra mai multor funcționari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor funcționari publici (instructori auto din cadrul unor școli de șoferi, profesori de legislație rutieră, medici și psihologi din instituții medicale și cabinete psihologice, examinatori (polițiști) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, funcționari care eliberează cărți de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare, funcționari din cadrul instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește emiterea unor cartele tahograf și a atestatului de transport marfă, funcționari publici din cadrul IPJ Maramureș-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase).

În schimbul sumelor de bani precizate, condamnatul le-a promis că-i va determina pe funcționarii menționați, să-și încalce atribuțiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, având ca finalitate obținerea în mod fraudulos a unor permise de conducere auto, eliberarea în alte condiții decât cele legale a documentelor de identitate ori obținerea în mod fraudulos a unor certificate de absolvire a cursurilor pentru permis de port-armă.

În baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz, lucrătorii S.J.A. Maramureș au desfășurat mai multe activități procedurale în vederea probării întregii activități infracționale a inculpatului și identificării altor persoane implicate.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: I-a furat piatra din carieră și a depozitat-o în ograda din Săpânța. Poliția a fost sesizată

Vasile Dale

Candidați europarlamentari USR, în dialog cu maramureșenii

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Șmecheraș de Bârsana! Un puștan cu Audi, urmărit de poliție, a ajuns cu mașina într-un gard

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.