Important

PROCURORII AU CERUT ARESTAREA: Băimărean fără permis şi beat criţă, pus sub control judiciar de judecători

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 17.10.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.A.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută de art. 335 alin. 2 teza a III – a Cod penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 38 alin. 2 Cod penal.
La data de 17.10.2020, faţă de numitul B.A.S a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul B.A.S., la data de 17.10.2020, în jurul orei 02:50, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, jud. Maramureş având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (1,85 g/l alcool pur în sânge) și cunoscând că permisul de conducere i-a fost anulat la data de 11.04.2020, urmare a condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 17.10.2020 Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a propus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. Prin Încheierea penală nr. 3299 din data de 17.10.2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul B.A.S. pentru o perioadă de 60 de zile.

Te-ar putea interesa si

Măsuri pentru perioadele de caniculă. Cod galben de vreme severă în Maramureş

Redactie

Poți să ai un venit serios din blackjack online?

Vasile Dale

16 milioane de lei vin în localitatea Valea Chioarului pentru sistemul de apă și canalizare!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.