BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

HAOS ÎN MARAMUREȘ: 15 comune, un municipiu și două orașe au trecut de pragul de 3 la o mie de locuitori infectați. Carantină pe HÂRTIE la Groși și Satu Nou de Jos (VIDEO)

Apar pe sub mână hârtiuțele oficiale cu rata de infectare la o mie de locuitori în fiecare comună, oraș sau municipiu din județul Maramureș.

Până acum au fost carantinate comunele Petrova, Vișeu de Jos, Recea iar de astăzi a intrat în carantină și comuna Groși (localitatea Groși, dar și satu aparținător Satu Nou de Jos). Bineînțeles măsurile de carantinare au fost anunțate la adăpostul întunericului – ”noaptea ca hoți”. Astăzi la ora 9.12 minute locuitorii din cele două localitați au fost și băgați în sperieți de mesajul RO-Alert în care erau anunțați de carantinare (foto captură telefon mobil).

Dar ce să spunem despre măsurile de carantinare? INEXISTENTE sau mai bine zis, IDENTICE CU CELE DIN COMUNA RECEA. Echipajele poliției supraveghează și ATÂT. Teoretic este carantină, însă practic este doar pe HÂRTIE. Vă dăm și un exemplu: strada Codrului din Baia Mare sau din Groși!!! De la mijlocul străzii în stânga este Groși și de la mijloc în dreapta este Baia Mare. Interesant nu? CJSU ne-a transmis ca va fi echipaj de poliție pentru carantină. Povești nemuritoare firește. De altfel cititorii noștri comentează articolele noastre încă dimineață. Toți spun același lucru: se circula fără stres, pe nimeni nu interesează de unde vine și unde merge.

SMS Ro-ALERT: nu știu scrie nici limba română corect

”Consultarea dicționarului ne păzeşte de confuzii – fireşte, când avem semne de întrebare şi nu trăim închişi în certitudini. Nu trebuie să percepem utilizarea dicționarului ca pe un semn al nesiguranței. Cu atât mai mult cu cât acum avem la dispoziție şi variante electronice, singura condiție e să vrem s-o facem.

Unii vorbitori pervertesc limba română utilizând greşit cuvintele „din cauza” şi „datorită”. În acest caz lucrurile ar trebui să fie clare. „Datorită” are o conotație pozitivă, „din cauza” are o conotație negativă. Asta înseamnă că e greşit să spunem „datorită nivelului foarte ridicat de răspândire a noului coronavirus”. Formula corectă e ” din cauza nivelului foarte ridicat de răspândire a noului coronavirus” scrie Mihai Tamaș pe facebook.

Un municipiu și două orașe au peste 3 la o mie de locuitori

Până în prezent municipiul Baia Mare și orașele Ulmeni și Baia Sprie sunt teoretic în zonă roșie. Baia Mare are 4,69 la o mie de locuitori, Baia Sprie are 3,43 iar Ulmeni are 3,85. Alături de aceastea sunt comunele Groși (8,53 – carantinată), Petrova (8,21 – carantinată), Sălsig (6,72), Coaș (5,2), Săcălășeni (5,17), Coltău (4,14), Dumbrăvița (4,1), Băița de Sub Codru (4,1), Asuaju de Sus (3,92), Desești (3,8), Recea (4,66 – carantinată), Poienile Izei (3,23), Vișeu de Jos (3,15 – carantinată) și Rona de Jos (3,01)

Focar de COVID-19 la Primăria Seini

“Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să comunice confirmarea a trei angajați infectați cu virusul SARS-CoV-2 de la Primăria Seini. Direcția de Sănătate Publică Maramureș a declarat focar la Primăria Seini. Se efectuează ancheta epidemiologică și au fost dispuse măsurile specifice de protecție a personalului angajat din cadrul autorității administrației publice locale. S-a procedat la dezinfecția sediului primăriei. Contacții direcți au fost carantinați pentru o perioadă de 14 zile. Instituția publică își continuă activitatea cu prezența unui angajat în fiecare birou și cu respectarea măsurilor de protecție individuală și a normelor sanitare stabilite de specialiști. Reiterăm, având în vedere creșterea numărului de cazuri în județ, solicitarea către cetățeni de a respecta măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică Maramureș pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru”, se arată în comunicatul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș.

Maramureș, 2 noiembrie: 74 de noi infectări și 4 decese

Conform situației prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 74 de noi infectări în județ, incidența la nivelul Maramureșului ajungând la 2,77. De asemenea, 4 persoane infectate cu virusul au decedat.

Te-ar putea interesa si

FOC: Incendiu la o hală de prelucrare a lemnului din Baia Mare (galerie foto)

Vasile Dale

INCIDENT ÎN TRAFIC: O maramureşeancă a lovit cu maşina un cal lăsat nesupravegheat (FOTO)

Vasile Dale

ULTIMA ORA – ACOPERISUL UNUI BLOC DIN BAIA MARE A LUAT FOC (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.