Eveniment

S-A IZBIT CU MAŞINA DE O MOVILĂ DE PĂMÂNT: Alcoolemie record şi control judiciar pe numele unui tânăr din Şieu

Vineri, 06 noiembrie, instanţa de judecată a dispus faţă de un tânăr, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind bănuit de comiterea de infracţiuni la regimul rutier.
Marţi, 03 noiembrie poliţiştii din cadrul Secției 2 Politie Bogdan Vodă, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe DJ 186 în localitatea Bogdan Vodă.
În urma verificărilor poliţiştii au identificat un autoturism care prezenta avarii, parcat la aproximativ 100 de metri de locul producerii evenimentului şi conducătorul acestuia, un tânăr de 21 de ani din comuna Şieu.
Poliţiştii au constatat faptul că în timp ce conducea autoturismul, tânărul nu a observat o movilă de pământ de pe partea carosabilă, deși era semnalizată corespunzător, intrând frontal în aceasta.
În urma impactului nu au rezultat victime doar avarierea autoturismului în cauză.
De asemenea, poliţiştii au mai constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a rezultat o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Centrul de Permanență Dragomirești unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Bărbat condamnat sub aspectul comiterii de infracțiuni rutiere

Vineri, 6 noiembrie, Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele unui bărbat de 33 de ani din Strâmtura.
Acesta este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 2 luni de zile, sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul circulației.
Bărbatul a fost depus în penitenciarul Baia Mare.

Cercetaţi penal pentru infracţiuni rutiere

În acest week-end, poliţiştii rutieri maramureşeni au depistat pe drumurile publice judeţene cinci bărbaţi care au comis infracţiuni la regimul rutier.
Trei dintre aceştia au condus un autovehicul în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie cuprinsă între 0,41 şi 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al patrulea conducător auto nu deţinea permis de conducere, iar cel de-al cincilea a condus fără permis de conducere şi aflându-se sub influenţa alcoolului.
Poliţiştii continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Apartamentele băimărenilor bombardate noapte de noapte de găști de adolescenți. Încă nu au fost prinși

Vasile Dale

DOLIU ÎN LUMEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MARAMUREŞEAN: A murit prof. Ilie Marinca, fost director al școlii din Fărcașa, director în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Foc la fosta cantină a AGECOM Baia Mare. Doi oameni intoxicaţi duși la spital

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.