BREAKING NEWSImportantRecomandate

Deputatul Adrian Todoran: ”Nu vă mai bateți joc de asistenții personali”

Asistenții personali din Maramureș și întreaga țară se află într-o situație extrem de dificilă în această perioadă, după ce Guvernul liberal i-a lăsat fără bani de luni bune, prin neplata indemnizațiilor.

Deputatul Adrian Todoran nu a putut sta deoparte și, pe lângă faptul că s-a întâlnit cu mai mulți asistenți personali, a intervenit inclusiv la ministrul Finanțelor Publice, cerându-i să achite indemnizațiile acestei categorii atât de vulnerabile.

”Una dintre problemele mai deosebite pe care o are Maramureșul și pe care o are țară este întârzierea cu patru luni de zile a indemnizațiilor pentru asistenții personali.

M-am întâlnit cu câțiva din comuna Șișești și îmi spuneau că de patru luni de zile nu și-au luat acea indemnizație. Este sfidător, există o rea credință de a se da bani exact înspre acea categorie vulnerabilă. Doar în Maramureș ne apropiem de 3.000 de cazuri, de asistenți personali care au întârzieri de până la patru luni de zile.

Acum trei săptămâni am avut o discuție cu ministrul de Finanțe și i-am cerut expres: domnule ministru, dați banii înspre asistenții personali, sunt o categorie vulnerabilă, nu vă bateți joc de această categorie”, declară Adrian Todoran.

Pe lângă toate acestea, parlamentarul afirmă că PMP a cerut oprirea subvențiilor pentru partidele politice.

”Astăzi, Partidul Mișcarea Populară cere ferm Guvernului să oprească subvențiile acordate partidelor. În momentul de față, banii pe care îi ia un partid politic, se pot opri și să se dea acestor cazuri.

Domnule, nu dați bani la parlamentari, nu dați banii partidelor, dar nu le opriți finanțarea asistenților personali, pentru că asistenții personali sunt cei care lucrează 24 de ore din 24 de ore. Nu există o categorie care să lucreze 24 de ore din 24. Dacă la 3 dimineața are nevoie persoana cu dizabilități.

De aici și motivul pentru care am cerut ferm Guvernului să oprească finanțarea partidelor politice, nu este normal ca partidele politice să încaseze bani pentru a-și plăti sedii, promovarea în mass-media, să-și plătească angajații, iar cei care lucrează cu adevărat să nu primească banii cuveniți”, punctează Adrian Todoran.

Cătălin MAN

Comandat: Partidul Mișcarea Populară Maramureș
Realizat: Rivulus Activ SRL
Cod mandatar financiar: 11200012

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: A plonjat cu masina in Cisla, langa sediul Politiei. Doua victime (galerie foto)

Vasile Dale

TRAGEDIE LA COAȘ – Un localnic s-a spânzurat în șură după ce a ajuns acasă de la serviciu – actualizare

Vasile Dale

Maramureșul – destinația cea mai râvnită de sărbători. Turiştii care vor să aibă un Revelion de poveste au înroşit telefoanele hotelierilor: „Este foarte multă lume”

Vasile Dale

1 mesaj

mo noiembrie 25, 2020 at 9:42 am

Calmeaza-te boss sa nu-ti crape vreo vena… ne prezinti si noua niste realizari din actualul mandat?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.