Un eveniment rutier cercetat de polițiști s-a produs ieri, in jurul oreib12.40, la intrarea pe DN18 din localitatea Moisei.

Este vorba despre o coliziune care a avut loc, la intersecția dintre un drum comunal și DN 18, între un biciclist și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani din Moisei.

Conducătorul auto nu a anunțat evenimentul la cea mai apropiată secție de poliție. În urma impactului biciclistul, un bărbat de 63 de ani, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Borșa, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Atât biciclistul, cât și conducătorul auto, au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
De asemenea, ca măsură complementară a fost dispusă reținerea permisului de conducere în cazul șoferului, fără drept se circulație. (foto arhivă)

*****

Dosare penale pentru infracţiuni rutiere

Şirul infracţiunilor rutiere constatate pe drumurile judeţene pare infinit. Aproape zilnic poliţiştii maramureşeni depistează cel puţin o persoană care pune în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier. Periculozitatea infracţiunilor rutiere este relevată şi de faptul că din ce în ce mai multe persoane sunt condamnate la executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea lor.

Ieri, 26 noiembrie,un echipaj de poliţie al Servicului Rutier, în timp ce executa serviciul de supraveghere şi control al circulaţiei rutiere în municipiul Baia Mare, a oprit pentru verificări un autoturismul care circula pe bulevarul Republicii înspre bulevarul Traian. Întrucât conducătorul auto nu a prezentat niciun  document, s-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și nici nu a posedat vreodată.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului de 35 de ani a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot ieri, la Suciu de Sus, poliţiştii Secţiei 7 poliţie rurală au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.C. 58 Larga. În urma verificării atât a documentelor personale, cât și pe cele ale autoturismului, s-a constatat faptul că, bărbatul de 74 de ani ce se afla la volan a condus având necorespunzătoare categoria de permis de conducere, pentru tipul de vehiculul condus.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.