Eveniment

PRIMA AMENDĂ APLICATĂ ÎN BAIA MARE: Bărbat din Tămaia, surprins de camera de supraveghere în timp ce descărca deșeuri dintr-o dubă

Un bărbat, cu domiciliul pe raza localității Tămaia a fost surprins de camera de supraveghere amplasată pe strada Gării, din municipiul Baia Mare, în timp ce descărca deșeuri dintr-o autoutilitară marca Ford. Ulterior, acesta a fost identificat pe baza numărului de înmatriculare al autovehiculului. Pentru acțiunea sa, bărbatul a primit acasă procesul verbal de constatare însoțit de sancțiunea contravențională în sumă de 500 de lei. Incidentul s-a petrecut weekend-ul trecut.

Este prima amendă aplicată în acest mod. Până acum, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de prevenție și au aplicat doar avertismente.

Pe această cale, angajații Biroului Protecţia Mediului din cadrul Direcției Poliția Locală atrag atenţia pesoanelor fizice și juridice, care depozitează deşeuri menajere şi nu numai, în alte locuri decât cele amenajate, că pot fi identificate cu uşurinţă datorită camerelor de supraveghere. Cei care nu respectă regulile riscă să fie sancţionați contravenţional cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei-persoane fizice şi de la 1.000 de lei la 2.500 de lei-persoane juridice.

Sursa foto: Primaria Municipiului Baia Mare

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV: Captură de droguri, într-o maşină pe str. Sănătăţii din Baia Mare

Vasile Dale

FOTO: Accident rutier în Satu Mare cu o persoană încarcerată

Vasile Dale

,,AJUTĂ ŞI VEI FI AJUTAT!”: Strângere de fonduri pentru soţia şi cei trei copii ai pădurarului Liviu Pop, asasinat de hoţii de lemne

Vasile Dale

1 mesaj

andrei decembrie 3, 2020 at 7:33 am

acuma o sa arunce pe malul Somesului

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.