BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

DE MOŞ NICOLAE AU ASMUŢIT POLIŢIA PE OAMENI: Organizatorul şi trei persoane au fost amendate pentru că ar fi încălcat legea în Centrul Vechi

Bucuria sutelor de copii dar și sutelor de băimăreni veniți să se bucure de magia sărbătorilor de Crăciun a fost umbrită de polițiști. Aceștia, fără a ieși în evidență printre oameni, FIIND PRACTIC INVIZIBILI, au anunțat faptul că legea nu a fost respectată și că organizatorul (în speță Primăria Baia Mare) dar și 3 persoane fizice au fost sancționate contravențional cu o sumă totală de 6.500 lei.

”Azi, 5 decembrie, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un eveniment organizat în Piața Libertății din municipiu la care au participat aproximativ 500 de persoane.

În urma verificarilor efectuate polițiștii au constatat faptul că au fost încălcate prevederile HG 967/2020.

Organizatorul evenimentului precum și trei persoane fizice au fost sancționate conform Legii 55/2020.

Valoarea totală a sancțiunilor s-a ridicat la 6.500 de lei.” transmite IPJ Maramureș.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

LA UN PAS DE TRAGEDIE: S-AU IZBIT VIOLENT IAR UNA DINTRE MAȘINI S-A RĂSTURNAT ÎN LĂPUȘ (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

ACTUALIZARE: Accident pe DN1 în Lăpușel. Un autobuz cu 30 călători implicat și mai multe autovehicule (galerie foto)

Vasile Dale

Shopping corner Decathlon în hipermarketul Auchan din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.