BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO/VIDEO EXCLUSIV – NEBUNIE ÎN BAIA MARE: Hoț urmărit din Baia Sprie până în Baia Mare. S-au tras focuri de armă. Mașină de poliție răsturnată (ACTUALIZARE)

Urmăriri care-n filme în Maramureș. Un hoț ar fi furat un autotren din Sighetu Marmației iar polițiștii i-au luat urma.

La intrare în Baia Sprie au încercat să îl oprească. Nu au reușit. Au continuat urmărirea până în municipiul Baia Mare. Pe strada Grănicerilor șoferul autotrenului era să distrugă mai multe mașini parcate. Polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă după vehiculul urmărit.

În tot acest timp s-a făcut un blocaj rutier pe strada Europa. Acolo cel cu autotrenul a distrus un autoturism al poliției. Din fericire a fost oprit. Nimeni nu este rănit, iar șoferul este în custodia poliției.

ACTUALIZARE

Conform surselor noastre polițiștii au tras 20 de focuri de armă înspre autotren și doar așa au reușit să îl oprească. Nu înainte ca autotrenul să răstoarne o autospecială a poliției.

ACTUALIZARE 2: IPJ Maramureș

Ieri, 25 decembrie, orele 23.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureș a fost sesizat cu privire la faptul că un autovehicul ar fi fost furat din Sighetu Marmației. Polițiștii maramureșeni au luat măsuri pentru interceptarea acestuia.

În Baia Sprie, polițiștii au executat semnal regulamentar de oprire a autovehiculului, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea spre municipiul Baia Mare, unde a fost interceptat de mai multe echipaje de poliție aflate în serviciu.

Pe strada Europa, șoferul a fost somat legal de către polițiști, care au executat ulterior mai multe focuri de armă înspre pneurile autovehicului, autovehiculul fiind oprit.

Până la oprirea autotractorului, aceasta a acroșat o autospecială din cadrul Biroului Rutier Baia Mare.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 27 de ani din sat Hărnicești, comuna Desești. Acesta a fost imobilizat, încătușat și transportat la sediul poliției pentru cercetări.

În urma evenimentului nu au rezultat victime omenești. Polițiștii continuă cercetările in acest caz.

ACTUALIZARE 3: Surse

Conform informațiilor noastre tânărul nu ar fi la prima abatere de acest gen. În urmă cu ceva vreme ar fi sustras de la aceeași companie un autobuz cu care s-ar fi plimbat prin Sighetu Marmației. Patronul firmei a refuzat să facă declarații la fața locului.

ACTUALIZARE 4 – IPJ MARAMUREŞ

Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

Bărbatul de 27 de ani din Desești care aseară ar fi furat un autovehicul din Sighetu Marmației este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde a rămas internată la Secția Psihiatrie pentru a fi expertizat.

Verificările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru luarea măsurilor legale care se impun.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

FOTO – Accident înte Apa și Seini, pe DN1C. O mașină a fost aruncată de pe drum

Vasile Dale

Stâna Mariei și a lui Ionelu lui Pal Ion Todor din Ungureni experiență de neuitat pentru studenți din Japonia, Suedia, Danemarca, Franța, Italia, Anglia și România

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Leordina, din nou sub ape. Crasna Vișeului, lovită de viitură (ACTUALIZARE)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.