BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

PROCURORII AU DECIS: Tânărul care a urcat cu maşina pe trotuar şi a omorât două persoane, arestat preventiv pentru 30 de zile

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 26.12.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului M.A.S. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.

La data de 25.12.2020 faţă de numitul M.A.S. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul M.A.S., la data de 25.12.2020, în jurul orei 14:53, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, provocând din culpă, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, un accident rutier în zona Bulevardului Traian din municipiul Baia Mare, soldat cu decesul a două persoane.

La data de 26.12.2020, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Vizat de ample acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice este Ocolul Silvic Vișeu de Sus (FOTO)

Redactie

Precizări privind deszăpezirea în municipiul Baia Mare

Redactie

RUTIERE: Aproape 200 de autovehicule verificate de polițiști la Petrova. 10 sancțiuni contravenționale aplicate pentru abaterile constatate în zona trecerilor la nivel cu cale ferată

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.