BREAKING NEWSImportantMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO/VIDEO SCANDALOS: DEZASTRU ECOLOGIC PE VALEA VIȘEULUI – Deșeurile menajere depozitate lângă albia râului. Ne-a mințit președintele CJ Maramureș? – ACTUALIZARE

Zilele trecute publicam un comunicat de presă al Consiliului Județean Maramureș prin care eram anunțați că s-a rezolvat problema deșeurile menajere din Maramureșul Istoric.

Realitatea este cruntă însă! Astăzi cititorii noștri ne-au informat că tone de gunoi este depozitat în apropierea râului Vișeu. La Petrova localnicii stau pregătiți să ”intervină”.

Prefectul județului, vicepreședintele CJ Maramureș, primarul din Petrova – toți știu, toți au fost anunțați.

Până acum toată lumea ridică din umeri iar mașinile firmelor de salubrizare continuă să depoziteze gunoiul acolo spre disperarea oamenilor!!! Aceștia susțin că se așteaptă căderea întunericului pentru a ”li se face vânt în râu”.

Iată ce ne spunea președintele CJ Maramureș, liberalul Ionel Bogdan, cu doar două zile în urmă (29 decembrie 2020):

”Reprezentanții societăților de colectare a deșeurilor de la nivelul județului, respectiv Drusal SA, Herodot Grup SRL și Glod Sal SRL, au fost convocați la discuții în vederea găsirii celor mai eficiente soluții în ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere și depozitarea acestora. Deși vechea conducere a Consiliului Județean Maramureș cunoștea faptul că rampa de gunoi amenajată la Sighetu Marmației își va sista activitatea din februarie 2021, nu s-a făcut niciun demers în această privință. Însă, iată că, în urma unei acțiuni în instanță, nu mai pot fi depozitate resturile menajere aici începând din această săptămână. Pentru a rezolva situația, în momentul de față, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a luat legătura cu conducerea administrațiilor din județele Bihor și Sălaj primind acordul ca deșeurile menajere să fie colectate și depozitate la Oradea și respectiv Zalău”.

Citește mai departe aici:

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Azi, 31 decembrie a.c. polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina și criminaliști din cadrul Poliției municipiului Sighet Marmației, s-au deplasat pe raza localității Petrova unde, pe digul râului Vișeu, a fost depistată o autoutilitară care transporta mai mulți saci de plastic cu inscripția „pericol biologic”.

A fost identificat șoferul, un bărbat din comuna Bârsana, angajat al unei societăți comerciale.

Primele verificări au relevat că sacii respectivi au fost încărcați de la o rampă neautorizată. Deplasați la rampa respectivă, polițiștii au găsit mai multe deșeuri menajere amestecate cu deșeuri periculoase, care provin dintr-o unitate spitalicească.

La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Maramureș.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii in vederea desfășurării activităților de colectare, tratare, transport, verificare și eliminare a deșeurilor periculoase, urmând a fi dispuse măsuri legale.

ACTUALIZARE – PREFECTURA MARAMUREŞ

În cursul zilei de azi, Instituția Prefectului-Județul Maramureș a fost sesizată cu privire la depozitarea de deșeuri pe raza unității administrativ-teritoriale Petrova. Acestea au fost abandonate în locația neautorizată și neamenajată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și fără respectarea normelor de igienă și de protecție a mediului.

În acest context, prefectul de Maramureș, Silviu Nicolae Ungur, împreună cu conducerea Consiliului Județean Maramureș, a solicitat instituțiilor abilitate, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Maramureș, Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș să deschidă o anchetă pentru a identifica persoanele și vehiculele cu care s-au transportat și descărcat deșeurile. ”Instituțiile abilitate s-au deplasat la fața locului și au deschis o anchetă. Sperăm ca în scurt timp persoanele implicate în acest caz să fie identificate. Vă asigur că vor fi aplicate toate măsurile legale care se impun”, a declarat Nicolae-Silviu Ungur, prefectul județului Maramureș.

Persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii privind regimul deșeurilor vor fi obligate să acționeze pentru igienizarea terenului, eliminarea deșeurilor prin societăți specializate și autorizate. Totodată, acestea vor suporta costurile aferente.

Te-ar putea interesa si

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Două ordine de protecție provizorie emise de polițiștii din Fărcașa

Redactie

ATENTIE MARE LA ACESTI ESCROCI: ZECI DE MARAMURESENI TEPUITI DE SAMSARI DE ANIMALE DIN TULCEA. AU RAMAS FARA SUTE DE OI SI MIEI (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

ACTUALIZARE: INCIDENT GRAV PE BD INDEPENDENTEI. A MURIT CALCAT DE MASINA SUB CARE DORMEA (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.