BREAKING NEWSEvenimentImportantRecomandate

FOTO EXCLUSIV / VIDEO – FLAGRANT ÎN PARCUL REGINA MARIA DIN BAIA MARE: Prinși cu pastile MDMA, cocaină și hașiș în timp ce vroiau să le vândă dintr-o mașină. Trei traficanţi de droguri, arestaţi preventiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, bănuiţi de trafic de droguri.

Cele trei persoane au fost surprinse în flagrant delict, în perioada 22-23 ianuarie 2021, în timp ce ar fi transportat, comercializat și deținut droguri.

Ulterior prinderilor în flagrant delict, la data de 23 ianuarie 2021, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost ridicate peste jumătate de kilogram de cocaină, peste 500 de comprimate MDMA și peste 200 de grame de canabis.

Totodată, au fost indisponibilizați 17.000 de lei, 1.000 de euro, telefoane mobile și înscrisuri necesare documentării activității infracționale.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați instanței, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și  Serviciului Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Maramureş.

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 23.01.2021, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.01.2021, până la data de 21.02.2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 23 de ani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 22.01.2021, a deţinut droguri de risc şi de mare risc într-o cantitate nerezonabil de mare pentru a putea fi apreciată ca fiind destinată exclusiv propriului consum, din care o parte au fost deţinute şi transportate cu autoturismul proprietate personală, iar o altă parte au fost deţinute şi descoperite la locuinţa folosită de acesta, în urma efectuării percheziţiei domiciliare autorizate în cauză.

Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Ce spune portalul instanței

TĂMAŞ ANDREI BOGDAN – Inculpat
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: prin inch pen 9/DL/23.01.2021 În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin.2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 ianuarie 2021 şi până în 21 februarie 2021 inclusiv, a inculpatului T A B(…) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000. În temeiul art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 1254 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru doamna avocat Borlan Alexandra din cadrul Baroului Maramureş Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 23 ianuarie 2021.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  9/2021  23.01.2021

MDMA într-o parcare de la Parcul Regina Maria din Baia Mare

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 24.01.2021, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.01.2021, până la data de 22.02.2021 inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 27 de ani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, şi a inculpatului Y, în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii continuate (două acțiuni distincte) de trafic de droguri de risc și de mare risc, reţinând în sarcina acestora indicii temeinice care justifică următoarele suspiciuni rezonabile:

Inculpatul X, în data de 23.01.2021, a procurat de la inculpatul Y iar ulterior a deținut și a transportat cantitatea de 101 comprimate de droguri de mare risc MDMA, fiind prins în flagrant în momentul în care dorea să le dea altei persoane.

Inculpatul Y, în data de 23.01.2021, a deținut la locuința sa o cantitate mare de droguri de risc și de mare risc, toate găsite cu ocazia percheziției domicilare efectuate, după ce, în prealabil, în aceeași zi de 23.01.2021, în jurul orei 17:00, i-a dat inculpatului X, pentru a fi transportate și vândute altei persoane cantitatea de 101 comprimate MDMA.

Cei doi inculpaţi au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Ce spune portalul instanței?

BEREGI BOGDAN DĂNUŢ – Inculpat
SZILAGHI SZABOLCS ANDREI – Inculpat
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: prin inch pen 10/DL/24.01.2021 În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin.2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 ianuarie 2021 şi până în 22 februarie 2021 inclusiv, a inculpaţilor: I. B B D(….), cercetat pentru comiterea infrac?iunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 43 alin. 1 Cod penal ?i II. S S A( …), cercetat pentru comiterea infrac?iunii continuate (două ac?iuni distincte) de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal ?i a art. 41 alin.1 ?i 3 raportat la art. 43 alin.5 Cod penal. În temeiul art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 24 ianuarie 2021.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  10/2021  24.01.2021

Te-ar putea interesa si

O tânără dn Dragomirești a lovit o bătrână și a plecat de la locul accidentului. Beat criță un bărbat din Poienile de Sub Munte a căzut cu motocicleta

Vasile Dale

ŞOMCUTA MARE: Atelier educaţional, cu ocazia Zilei Mondiale a Educație, la Centrul de refugiaţi

Redactie

VIDEO – Pagube considerabile provocate de o activitate organizată ilegal pe mașini offroad la Săliștea de Sus

Vasile Dale

1 mesaj

Vasile E ianuarie 26, 2021 at 8:51 pm

Știți de unde se împute peștele ?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.