Tara Codrului

ULMENI: Bătrân din Caraş-Severin, bătut de necunoscuţi şi lăsat în drum

Sâmbătă, în jurul orei 16.00, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați cu privire la la faptul că pe marginea drumului comunal denumit ”Drumul Podului” din localitate, se află un bărbat care prezintă leziuni la nivelul feţei.
La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind un bărbat de 74 de ani din Caraş-Severin. Acesta a relatat faptul că a fost agresat fizic de către persoane pe care nu le cunoaște și care l-ar fi deposedat de o sumă de bani dintr-un buzunar interior al hainei pe care o purta.
În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat presupusul autor al agresiunii în persoana tânăr de 19 ani, din Ţicău.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cu autorul în stare de libertate.

Te-ar putea interesa si

DUPĂ DOUĂ ZILE, LA FĂRCAȘA: Prins din nou beat criță la volan. Avea 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost reținut și dus în arestul IPJ

Vasile Dale

GALERIE FOTO: 5 răniţi după ce un microbuz a căzut de pe un pod într-un canal colector la Gârdani (ACTUALIZARE)

Redactie

DELICT SILVIC: Un bărbat din Ileanda prins la furat de lemne în Sălsig

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.