Important

VIOLENŢĂ DOMESTICĂ: Trei infracțiuni comise, un dosar penal întocmit și un ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat din Băseşti

Ieri, 29 martie, ora 18.05, polițiștii Postului de Poliție Comunal Băsești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie cu privire la faptul că a fost agresată de fostul concubin la domiciliul acesteia.

La fața locului polițiștii au identificat victima ca fiind o femeie de 31 de ani din comună, care a relatat faptul că fostul concubin, un bărbat de 27 de ani, ar fi intrat fără drept în locuința ei de domiciliu, a agresat-o fizic și a amenințat-o, provocându-i o reală stare de temere.
Victima a fost transportată la Centrul de permanență medicală Ulmeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză polițiștii au întocmit un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.



Te-ar putea interesa si

Polițiștii maramureşeni ne așteaptă la Ziua Porţilor Deschise

Redactie

Gheorghe Șimon, deputat PSD: Este necesară consolidarea garanțiilor de independență a magistraților și în special a judecătorilor care înfăptuiesc actul de justiție!

Redactie

Invitaţie la concerte de muzică clasică destinate copiilor şi tinerilor din Maramureş, proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult