BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Ce motive are Vasile Moldovan, primarul din Sighet, să ceară dizolvarea Consiliului Local

Primarul Vasile Moldovan a anunțat că a acționat în instanță Consiliul Local și cere dizolvarea acestuia.

„În urma alegerilor locale din luna septembrie 2020, prin votul majorității cetățenilor am fost ales primar al municipiului Sighetu Marmației.

Sunt surprins că după mai bine de șase luni de la votul democratic exprimat de către sigheteni sunt acuzat că aș fi câștigat fraudulos alegerile. Faptul că între subsemnatul și candidatul PNL a existat o diferența de doar 46 de voturi, nu îndreptățește pierzătorul să facă în media afirmații nefondate, defăimătoare.

Pentru că o comunitate să se dezvolte, să progreseze avem nevoie de o administrație eficientă, de o Primărie funcțională. Am găsit în cadrul Primăriei Sighet un aparat de specialitate al primarului subdimensionat dar și un serviciu public subordonat Consiliului Local cu un număr dublu de angajați în raport cu Primăria” o Primărie paralelă” sau „Primăria din Primărie”.

Consilierii locali PNL, USR-PLUS, PMP UDMR și PRO România nu au votat proiectele de hotărâre prin care am solicitat trecerea serviciului public din subordinea Consiliului Local în aparatul de specialitate al primarului, un prim pas spre reorganizarea Primăriei. Nu au acceptat nici necesitatea înființării unui număr de cinci posturi pentru o mai bună funcționare a unor compartimente. Susțin că doresc o reorganizare dar nu cum vrea primarul. Nici până azi nu am aflat cum.

În perioada decembrie 2020 – martie 2021 au fost convocate patru ședințe ordinare, astfel cum prevăd dispozițiile art.133 Cod Administrativ ( cel puțin una pe luna) dar și mai multe ședințe extraordinare. În cinci dintre aceste ședințe nu a fost adoptată nicio hotărâre de consiliu local, motiv pentru care apreciez că sunt incidente dispozițiile art.143 al.1, lit.b Cod Administrativ, privitoare la dizolvarea de drept a consiliului local în situația în care în trei ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive nu se adopta nicio hotărâre, o modificare față de vechea legislație care pentru dizolvarea consiliului local făcea trimitere la convocarea a trei ședințe ordinare consecutive.

La dată de 2 aprilie 2021 am solicitat Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ, să constate dizolvarea de drept a Consiliului Local Sighet, o solicitare legală, democratică și nicidecum abuzivă, după cum se insinuează.

Toate ședințele de consiliu local au fost publice, transmise pe rețelele de socializare și la televiziunea locală. Îmi doresc transparență, seriozitate, corectitudine dar, nu în ultimul rând, și respect față de cetățenii care ne-au dat votul de încredere și care încă mai speră că mică noastră urbe se va dezvoltă și va capătă farmecul unui oraș aparte care inspiră istorie”, spune Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei. (Sursa: eMM.ro.)

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

CĂUTAT DE AUTORITĂŢILE DIN MAREA BRITANIE: Autoturism BMW descoperit de poliţiştii de frontieră în Sighetu Marmației

Vasile Dale

EXCLUSIV / ACTUALIZARE: Poliţişti din Sighet, acuzaţi de agresiune! Au îmbrâncit o femeie cu un bebeluş în braţe. Poziţia IPJ Maramureş (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Cazare de coșmar pentru 21 de turiști – ”Umblau ploșnițele pe noi în pat. Ne-au mușcat!” – S-au cazat la Păstrăvăria Alex din Mara, supranumită ”Bali de Maramureș”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.