Maramuresul IstoricRecomandate

BORȘA SĂLBATICĂ: Autoturismul unui agent de securitate aparținând Serviciului județean de Pază a fost incendiat. Poliția spune că a fost scurt-circuit


Seria de evenimente și fărădelegi ce se petrec în zona orașului Borșa se pare că este departe de a se fi încheiat. Atacurile, distrugerile și incendierile se pare că sunt la ordinea zilei în Borșa Sălbatică.


În noaptea de 5/6 mai a.c. autoturismul proprietate personală a unui agent de securitate aparținând Serviciului județean de Pază Maramureș a fost incendiată de către persoane necunoscute.

Autoturismul era parcat în fața mănăstirii din Pasul Prislop, iar agentul asigura paza obiectivului Centrul de Informare Turistică Borșa, aflat la aproximativ 2 kilometri de mănăstire. Autoturismul era parcat în zona mănăstirii din cauză că drumul către Centrul de Informare Turistică este înzăpezit și nu se poate ajunge cu mașina.

Călugării mănăstirii au fost cei care au anunțat pompierii prin 112 cu privire la faptul că un autoturism este în flăcări. La fața locului au sosit după ceva vreme pompierii care au stins incendiul, însă autoturismul a ars în totalitate, fiind în totalitate irecuperabil.

Conform unor surse din cadrul Consiliului județean Maramureș, se pare că problemele au apărut după ce în urmă cu mai bine de o lună Consiliul județean a hotărât să rezilieze contractul de pază a Centrului de Informare Turistică Borșa pe care îl avea încheiat cu o firmă privată, ca urmare a pazei deficitare pe care o asigura. Centrul de Informare Turistică Borșa a fost călcat de hoți de câteva ori în ultimele luni.

Astfel, paza obiectivului a revenit în sarcina Serviciului județean de pază (fostul Serviciu de Gardieni Publici). Se pare că persoane interesate ca paza să nu mai fie asigurată de către Serviciul județean de pază acționează pentru înlăturarea agenților de securitate din zonă. Se pare că ultima victimă a mafioților din zonă a căzut agentul de pază a cărui mașină a ars ca o torță, fiind aprinsă de mâini criminale.

Sighet 247

ACTUALIZARE – ISU MARAMUREŞ

Azi noapte, în jurul orei 00.30, un echipaj de stingere de la Garda nr.2 de Intervenție Borșa, din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus, a acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, parcat la circa 25 de kilometri de Borșa. Din păcate, în ciuda eforturilor pompierilor, elementele combustibile ale automobilului au ars în totalitate.

Azi noapte, ora 00.36, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat aflat în tranzit, cu privire la faptul că în parcarea din vârful Pasului Prislop, un autoturism este cuprins de incendiu.

La fața locului polițiștii au identificat autoturismul în cauză și proprietarul acestuia, un bărbat din Sîrbi.

În urma verificarilor efectuate polițiștii au constatat că autoturismul a fost cuprins de incendiu datorită unui scurt circuit la instalația electrică a autovehiculului.

Nu au fost identificate victime omenești, iar incendiul a fost lichidat în totalitate de către echipajul de pompieri din cadrul I.S.U. Borșa.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Te-ar putea interesa si

Accident rutier Groși: Microbuz școlar lovit de autoturism – 2 adulti și 6 copii evaluați medical (foto) – ACTUALIZARE

Vasile Dale

TRAGEDIE LA BARSANA: PERSOANA INECATA IN RAUL IZA SCOASA DE POMPIERI IN ZONA PODUL VALENILOR

Vasile Dale

Gheorghe Șimon (PSD): ”Licitația pentru gazoduct este deja pe SEAP”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.